Primarul din Peştişu Mic are planuri mari
Cine a zis că un primar nu este şi un bun strateg? Dacă nu sunt bani la instituţia ce o cârmuieşte, caută să facă rost din altă parte. La Peştişu Mic, edilul comunei, Leorean Casian Voina (foto), a intrat în noul an cu lecţia învăţată şi temele făcute. Iar dacă finanţele nu vor fi suficiente, nu aşteaptă să-i cadă nimic din cer.
Nimic nu e imposibil
„Nu voi transforma într-o dramă, criza economică. Indiferent de bugetul local, că e mic sau mare, voi încerca să mă descurc cum pot. Pentru 2012, avem în plan două sfinţiri de biserici (cea de la Dumbrava şi cea de la Mânerău), lucrările de reabilitare fiind începute cu aproximativ trei ani în urmă. Primăria a avut un aport financiar de câte 50.000 de lei pentru fiecare. De asemenea, vom inaugura căminul cultural din satul Nandru, lucrările fiind demarate, cam tot acum trei ani şi tot din bugetul propriu (8.000.000 de lei). A fost reabilitat (interior-exterior) şi s-a amenajat şi un loc de joacă pentru cei mici. Alimentarea cu apă a satului Mânerău, demarată prin HG 577 (14.000.000 de lei), este executată în jur de 40 la sută. Aşteptăm să primim şi ultimele tranşe de bani, pentru a o finaliza. În perioada imediat următoare, vom scoate la licitaţie lucrările de modernizare a trei drumuri comunale (din Mânerău, Josani şi Nandru)”, a spus omul din fruntea comunităţii din Peştişu Mic, primarul Leorean Casian Voina.
Se aşteaptă răspunsuri
Cum investiţiile presupun bani, muncă şi mai ales multe drumuri, edilul şi-a căutat din timp soluţii salvatoare la proiectele vizate. Nu i-a fost ruşine să bată la uşi şi să înfrunte birocraţia tipic românească. „Avem depus un proiect pe fonduri de mediu, pentru apă şi canalizare în satele Peştişu Mic, Josani, Nandru şi Valea Nandrului. Sperăm că a fost întocmit cu folos. Mai avem încă unul, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru asfaltarea a şase kilometri de drumuri, plus două poduri, unul în satul Joseni şi celălalt în Nandru. Construirea unui noi cămin cultural în Peştişu Mic este cuprinsă într-un proiect depus de peste doi ani. Are o valoare de 27.000.000 de lei şi sperăm să avem noroc anul acesta”, şi-a completat primarul comunei Peştişu Mic proiectele pentru acest an.
Comuna Pestisu Mic ar. trebui sa intre in administrarea Mun Hunedoara.Toti locuitorii comunei folosesc infrastructura orasului,spital,drumuri,scoli.Ar face economie la buget si s-ar dezvolta mai bine ca si cartier al Hunedoarei.
Primarul din pestisul mic e cel mai mare hot de cand s-a infintat comuna.Fura pana si pamantul oamenilor doar ca sa ia el subventii si sa faca burta mare.Dupa ce ca nu stie vorbii maie si prosty de da in gropi ca nici alea nu a fost in stare sa le astupe.Acum inainte de alegeri vrea sa ne scoata ochii cu ceva lucrari ca si cum a-i ingrasa porcu in ziua de Craciun.