Astrogramele MESAGERUL
Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!
Monica, 12.09.1988, orele 21:00, Hunedoara, Fecioară cu ascendentul în Taur: Sunteţi o persoană amabilă, rezervată, perfecţionistă şi pragmatică, fiind deosebit de preocupată pentru reuşita materială. Foarte probabil, aveţi şi o înfăţişare extrem de plăcută. Aveţi concepţii de viaţă inedite şi originale, oferind o prezenţă intelectuală interesantă. Situaţia financiară reflectă o stare foarte favorabilă, neavând de ce să vă faceţi griji la acest aspect. Mediul de lucru pare a fi ceva mai stresant, rezultând unele frustrări. Atenţie la afecţiuni ale intestinelor, rinichilor sau ale zonei capului. Viaţa amoroasă pare în regulă, fiind benefic aspectată de către astre. Veţi avea copii frumoşi, care vă vor împlini destinul. Sunteţi compatibilă îndeosebi cu nativii din Berbec, Leu şi Scorpion.
Ciprian, 09.05.1990, orele 17:30, Deva, Taur cu ascendentul în Balanţă: Astrograma dumneavoastră relevă stridente marcaje venusiene şi astfel, sunteţi un om căruia îi place să-şi trăiască viaţa din plin, mereu alergând după plăceri şi deseori, refuzând să-şi aroge vreo responsabilitate. Sunteţi un bărbat sociabil, care se face uşor plăcut şi apreciat de către ceilalţi, fiindu-i relativ facil să se integreze într-un colectiv. Cu dragostea staţi bine per ansamblu, cu toate că într-o relaţie, nu dumneavoastră sunteţi cel de la butoane. Unele nemulţumiri din viaţa amoroasă vă pot conduce spre stări vicioase. Situaţia financiară pare decentă, cu toate că pot exista în viaţă câteva crize majore, cauzate de împrumuturi, credite sau moşteniri cu probleme. Compatibil cu nativele din Berbec, cele de la finele Vărsătorului, începutul Taurului şi prima jumătate a Peştilor.
Camelia, 14.08.1979, orele 04:30, Hunedoara, Leu cu ascendentul în Leu: Aveţi o personalitate grozavă şi strălucitoare, veselă şi extrovertită, mai mereu bine dispusă şi optimistă. Aveţi o inimă caldă şi o ţinută măreaţă, care vă reliefează drept un model pentru ceilalţi. Situaţia financiară vă conferă un uriaş potenţial de creştere, obţinând o situaţie materială foarte bună, chiar de invidiat, pentru ca apoi, o împrejurare sau o întreagă serie de evenimente să vă doboare financiar, totul reluându-se apoi într-un mod ciclic, până ce veţi învăţa din greşelile trecutului. Cariera cea mai potrivită ar fi într-un domeniu în care să fiţi propriul dumneavoastră şef. Afecţiunile probabile ţin de stomac, sâni, sistemul imunitar, dar şi de cel osos şi de plămâni.