EvenimentFlash

Silvan Toma: A fost doar un spectacol de prost gust!

Sorina Popa

Toţi cei 10 hunedoreni ridicaţi duminică de mascaţi şi ale căror domicilii au fost răscolite au revenit acasă, după o „vizită” la Mehedinţi, unde au fost audiaţi de procurori.
Deşi toată lumea îi vedea deja arestaţi, se pare că lucrurile nu s-au petrecut aşa cum se aşteptau unii dintre concetăţenii hunedorenilor implicaţi în dosarul mafiei evaziunii fiscale. După ce luni, şase dintre ei au fost lăsaţi să plece la casele lor, patru fiind propuşi pentru mandate de arestare, în noaptea de luni spre marţi, şi aceştia au reuşit să-şi susţină nevinovăţia şi să revină acasă, în municipiul Hunedoara. Astfel, pentru Ioan Gabriel Tomuţă, Vasile Chiru, Silvan Cornelius Toma (foto) şi Constantin Daniel Sîrbu, nu s-a luat măsura arestării preventive, însă ei au obligaţia de a nu părăsi ţara timp de 28 de zile, începând cu data de 28 februarie şi până pe 26 martie, inclusiv. De asemenea, aceştia trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi.

Fier vechi în valoare de 20 milioane de lei, de la Strehaia

„M-au acuzat de evaziune fiscală, în urma unor achiziţii făcute de la romii din Strehaia. Însă, achiziţiile respective sunt însoţite de facturi şi toate avizele necesare în astfel de cazuri. Firmele de la care am cumpărat fierul vechi au la rândul lor toate documentele de funcţionare şi de la mediu. Procurorii nu au probe la dosar. Tot ce au, vizavi de mine, sunt nişte extrase de cont şi 10 convorbiri telefonice cu cei din Strehaia. În afară de faptul că am achiziţionat fier vechi de la cei din Strehaia, nu ştiu ce alte afaceri fac ei. Firma CASITO TRANSIMPEX a cumpărat din Strehaia fier vechi în valoare de 20 de milioane de lei, pe parcursul unui an şi jumătate. Dar, eu fac asemenea tranzacţii cu alte 50-60 de firme din ţară, nu numai cu societăţi din Mehedinţi”, a declarat omul de afaceri Silvan Toma. Acesta susţine că, anul trecut, firma sa a plătit la bugetul de stat patru milioane de lei.

„Nu am datorii la bugetul de stat”

„Această anchetă nu a fost făcută cu profesionalism. A fost doar un spectacol de prost gust, ca să atragă atenţia de la adevăratele probleme ale oamenilor. Nu cred că este vorba de un gest cu conotaţie politică, cred că DIICOT are sarcina să facă un asemenea spectacol de prost gust. Sunt nevinovat. Procurorul care se ocupă de caz era, însă, chitit să mi se dea mandat de arestare preventivă. S-a încercat, de asemenea, să ni se propună, celor duşi la audieri, un târg ieftin. Unii au virat ieri la buget sume importante. Eu nu pot să spun că am făcut ceva, dacă nu este aşa. Fiecare răspunde pentru faptele sale. Şi, indiferent dacă stăteam acolo şase luni sau doi ani, nu puteam să spun că am făcut ceva ce nu am făcut. Am arătat atestatul fiscal, din care rezultă că nu am datorii la bugetul de stat. Nu mă voi sustrage de la cercetări”, a adăugat Silvan Toma.

2 comentarii la „Silvan Toma: A fost doar un spectacol de prost gust!

  • la un calcul atent ,acesta castiga 300 de milioane de euro pe an din fier vechi ,a recunoscut singur asta ,impozitul pe an ar trebui sa fie de 72 de milioane de euro ,credeti ca a depus acesti bani la stat ?

  • BAI RUPA VILI AI FOST SLUGA LUI SILVAN ANI DE ZILE TE-A PLATIT SA-I FI BADIGUARD SI ALTE…. ESTI UN MEDIOCRU NU STI SA-TI SCRI NUMELE CU LITERE MARI.ESTI O MIZERIE

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura