Victorie de aur
Handbalistele de la Cetate Deva au pus punct seriei negre de şase eşecuri consecutive şi au obţinut, prima victorie din 2012, învingând cu 27-23 (15-14) pe HCM Baia Mare, într-un meci restanţă din etapa a 17-a, disputat aseară la Sala Sporturilor din Deva. Cele două puncte cucerite contra băimărencelor sunt cu adevărat de aur, întrucât Cetate a acumulat 10 puncte şi a părăsit locul 13, retrogradabil, urcând pe poziţia a 12-a. Meciul a fost echilibrat şi tensionat, nici una dintre echipe nereuşind să se desprindă categoric pe parcursul a 55 de minute. Cetate a avut nervii mai tari, luciditate şi inspiraţie între buturi, prin portăriţa Delia Ghilă, în ultimele cinci minute, şi s-a desprins decisiv de la 22-22 (min. 55), la 27-23, în final. (C. Marinuţ)