Încă trei centre Biblionet deschise în judeţ
Ieri a fost rândul comunelor Sântămăria-Orlea, Toteşti şi Sarmizegetusa să inaugureze centre Biblionet în localitate.
Caravana Biblionet a ajuns la biblioteca din satul-centru al comunei Sântămăria-Orlea, stârnind curiozitatea atât a celor mici, cât şi a celor mari. „Ne bucurăm de această sursă gratuită de informare, pe care o consider o combinaţie perfectă între clasic şi modern. Programul locaţiei va fi de lunea până vinerea. De acum încolo, cererile pentru APIA vor putea fi completate cu ajutorul calculatorului, uşurând munca, iar şcolarii vor putea dezvolta proiecte sau referate, folosindu-se de izvorul nesecat oferit de internetul gratuit”, a declarat Victor Ioan Filip, primarul comunei Sântămăria Orlea.
Şi la Toteşti, Biblionetul a fost primit cu braţele deschise. Cele opt ore zilnice, din cursul săptămânii, destinate copiilor şi nu numai, se pare că vor mări paşii acestora către informare. “Sunt multe gospodării care au câte un calculator şi o conexiune, dar sunt şi care nu au, însă îşi doresc o formă de contact cu tehnica nouă. Aşa că programul este mai mult decât binevenit. Le mulţumesc celor implicaţi în acest proiect, pentru că au oferit o şansă tuturor”, a afirmat Tiberiu Pasconi, edilul şef din Toteşti.
Dacă pentru copiii cu sete de învăţare, căminul cultural din Sarmizegetusa este de multă vreme loc de refugiu, aceştia fiind iniţiaţi în utilizarea computerului, de acum, va reprezenta drumul lor către cunoaştere. „Noi deţinem un mic istoric, în ceea ce priveşte folosirea calculatorului, dar Biblionetul este superior. Vom avea deschis câte patru ore pe zi, în cursul săptămânii, iar dacă vor fi solicitări, putem suplimenta şi pe parcursul weekend-ului”, a spus, încântat, Mihai Cornel Todoni, primarul din Sarmizegetusa.