Actualitate

Firmă prinsă cu 19 angajaţi fără forme legale

Cristina Ghenea

Inspectorii de muncă din judeţul nostru au făcut denunţ penal firmei Fan Courier, după ce au descoperit că 19 angajaţi ai punctului de lucru din Deva munceau fără forme legale.

Ilegalitatea a fost descoperită în urma unei acţiuni pe care inspectorii au desfăşurat-o în această săptămână, special pentru depistarea muncii la negru. Mai multe firme au fost controlate, însă probleme au fost descoperite într-un singur caz. „Un număr mare de angajaţi de la o firmă de curierat lucrau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă în formă scrisă. Este vorba despre 19 muncitori, pentru care angajatorul folosea contracte de mandat, scăpând astfel de plata contribuţiilor către bugetul statului. În plus, în firmă nu se ţinea evidenţa timpului de muncă pentru personalul care-şi desfăşura activitatea la sediu”, a declarat Horia Raţiu, şeful ITM Hunedoara. Societatea a primit un avertisment şi s-a ales cu denunţ penal, iar cazul a fost trimis procurorilor deveni pentru instrumentare.
Din mai 2011, de când a intrat în vigoare Noul Cod al Muncii, aceasta este a cincea firmă la care inspectorii hunedoreni au depistat mai mult de cinci angajaţi la negru. Pentru această ilegalitate, patronii riscă până la şapte ani de închisoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura