Meci cu scântei
Universitatea Petroşani a pierdut cu scorul de 3-2, derbiul cu lidera Ligii a IV-a, CS Vulcan, după un meci cu trei jucători eliminaţi şi un penalti ratat de oaspeţi. „Jucătorii Universităţii au fost eliminaţi pe drept, unul pentru că a lovit şi un altul pentru că a scuipat. Consider meritată victoria noastră, dacă mă gândesc la faptul că am ratat şi o lovitură de pedeapsă”, a declarat preşedintele clubului CS Vulcan, Ion Pantelimon. Evoluţia scorului a fost una interesantă. Oaspeţii au condus cu 1-0, apoi, gazdele au preluat conducerea 2-1, după care vulcănenii au revenit în joc şi au stabilit scorul final 3-2. Astfel, şi după această rundă, CS Vulcan continuă să fie lideră fără probleme în Liga a IV-a.