Petru Mărginean: „Voi restabili dialogul cu oamenii”
Petru Mărginean (foto) este candidatul USL pentru Primăria Deva şi crede că proiectele sale vor aşeza lucrurile într-o ordine firească în orăşelul de pe Valea Mureşului. A fost subprefect, vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi este preşedintele Asociaţiei SALVITAL, care coordonează SMURD Hunedoara. Are ca priorităţi sănătatea, educaţia şi bunăstarea comunităţii.
„Este o vorbă care zice că nu poţi fi fericit, dacă cei de lângă tine o duc rău. Menirea politicianului ar trebui să fie îmbunătăţirea vieţii tuturor. Din păcate, este doar a unora şi trebuie să recunosc că, de fapt, cei mai mulţi, se gândesc doar la propriile interese”, afirmă Petru Mărginean.
Mărginean este preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Conservator şi copreşedinte al USL Hunedoara. A crescut şi trăieşte în Deva, căreia vrea să-i redea strălucirea de oraş cosmopolit, un oraş unde fiecare poate trăi civilizat, cum se cuvine într-o localitate europeană, în secolul 21. „Sunt devean şi cred că pomul se cunoaşte după roade şi omul, după fapte. Actualul primar, după patru mandate, e cam depăşit. Nu zic că nu s-au făcut lucruri bune, dar sunt şi investiţii de care cred că Deva nu avea nevoie. De exemplu, fântâna cântătoare – cum poţi să investeşti atât de mulţi bani într-o arteziană, în timp ce sunt o mulţime de străzi unde oamenii nu au apă şi canalizare? Ceva nu este în regulă cu aceste «priorităţi», adică, este normal să faci şi asemenea lucruri, dar când ai finalizat proiectele esenţiale pentru viaţa cetăţeanului”, susţine Petru Mărginean.
Un vesnic pierzator care nu a fost in stare sa-si lamureasca rudele sa-l voteze. Nu a trecut de 5% la nici un tur de scrutin.
omul securistului Voiculescu sa il votam?
ce ai facut tu cu adevarat in viata ta?falimente si divorturi!
un om duplicitar ,se simte si dupa palmele vesnic ude!
Mult stimate domnule …..!!!
Imi este si rusine sa scriu despre „succesurile” dumneavoastra.
Mircia Muntean, a fost la inceput , o speranta si apoi a devenit o pacoste pentru Deva.Asta si datorita faptului , ca ar trebui limitate mandatele unui ale, la doua , cel mult!!!
Cum sa restabiliti dialogul ???? Cu cine si in ce fel, cind dumneavoastra si cu monologul , sunteti CORIGENT..????
Cum sa fiti un om de succes ??? Cind vreti:”ordine firească în orăşelul de pe Valea Mureşului???!!!
Cum sa va investim in functie , cind ati fost fost subprefect, vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, doar asa ca sa vi se azvirle cite un oscior, din ciolanul nemeritat???!!!
Faptul ca sunteti preşedintele Asociaţiei SALVITAL, care coordonează SMURD Hunedoara, este orusine pentru SMURD de fapt, pentru ca SMURD -ul este o institutie a statului roman si SALVITAL o institutie parazitara de pe urma careia ,pagubiti institutiile publice si prostiti pe cei, care va dau bani, in necunostinta de cauza.
Partidului Conservator, al carui presedinte sunteti, este un partid „capusa” de buzunar, care a fost in stare sa ia mai mult de 1-2 % si sa nu intre in parlament. Fara banii FELIXULUI si fara ANTENE, nu aveati grai si nici „colindatorii de la CAL ” nu erau vocali !!!
Da, „Actualul primar, după patru mandate, e cam depăşit „, dar dumneavoastra sunteti, dupa atitea esecuri, in alegerile la care el a fost „cistigator”, putin cam „EXPIRAT” !!!
Si dati-mi voie sa ma gindesc la ceva mai tinar!!!De la „prostul ” ala de Boc, mi-a ramas un singur lucru, care este de retinut: „singe proaspat” !!!???
Oare , chiar reprezetati asta in politica deveana ….????
Sunt devean şi eu si sunt in ceatza…..Am si o virsta si zau , din candidatii astia , nu stiu cu cine sa votez….!!!!
S-auzim numai de bine ! 🙂
Petre Marginean este Martor a lui Iehova ,si patron la Antena 1 Deva unde sotia sa Gabriela este director, nu votam un Iehovist care este in cardasie cu hotul Mircea Molot.
Sloganul manelistului Florin Oancea, Vin la Primarie un slogan de betiv ratat care si-a trimis soferul la facultate sa sustina examenele in locul sau, Oancea ce zici de sloganul potrivit pentru tine luzere , tuica la primarie ,sau bere la primarie nu alegem un primar betiv ca Florin Oancea ,votam cu Marginean ,am o curiozitatea Oancea ce vin alb sau rosu betivule .
Ma bucura faptul ca oamenii ,,e destepti”si vi le spun direct.;)Luati-va de gat,parati-va care cum a-ti furat si cea ce va mai reprezinta pe fiecare,astfel noi alegatorii stim ce avem de facut !:)
JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT.
Petre Marginean a falimentat 4 firme cea mai cunoscuta a fost firma Simako ,a ajuns sef la o fundatie Salvital unde are 120 milioane salariul lunar ,un ONG care fura practic din banii SMURD,banii publici sunt trecuti prin Salvital de unde sunt dijmuit de Marginan in interes propiu, de unde credeti ca a avut el bani care a dato afara din apartament chiar pe mama lui sa cumpere televiziunea localala Antena 1 Deva, alt candidat este Florin Oancea care este dator vandut la BRD ,cine nu crede sa mearga la sediul BRD Deva unde este un afis de licitatie cu bunurile scoase de banca la licitatie, daca acesti doi candidati nu au fost in stare sa se gospodareasca singuri cum vor ei sa gospodareasca un oras ? Iar despre Mircea Molot stim cu toti ca este cel mai mare hot din judetul nostru ,si ca nu-l mai voteaza lumea pe securistul hot Mircea Molot.
Arafat a declarat ca SMURD-ul nu face politica… sa inteleg ca la Deva face?! Rusine.
Daca e atat de bun ca si coordonator Smurd sa ramana la Smurd.
Jenant e ca si el si Molot au slogan cu sanatatea. E chiar o jignire sa ne tratati ca pe niste votanti bolnavi. Bolnavi sunteti voi. De putere.
Ba,catindat de 0,99 %!Da tu,Marginene,care ti-ai lasat prima sotie,ai lasat angajatii Simako pe drumuri dupa ce ai falimentat-o( propria ta firma ,adica) si vorba unuia de pe forum sifonezi intr-una banii depusi cu intentii bune de salariati-2% din impozitul pe salarii si din cotizatiile primariilor-adica bani publici.
SA-TI FIE RUSINE FELIX MOTANUL NR.2 SI LUI PANTURU-ACEST GUZGAN ROZALIU AL POLITICII HUNEDOARENE= m.i.molot!
ne cerem scuze pentru aceste comentarii. sunt scrise de neciopliti platiti sa faca asta. noi pupam in ***. Marginean primaul Devei. o sa muriti in chinuri
SALUT CETATENI PUPINCURISTI! FARA VOI NI S-AR URI CU BINELE. NOROC CU VOI, NE ATENTIONATI CA DOBITOCII, PROSTII LINGAII SUNT PRINTRE NOI.
MARGINEAN
IN SFASRIT UN PRIMAR CU ADEVARAT INTELECTUAL !
FI FARA GRIJA PETRE MARGINEAN, E ULTIMUL LOR GROHAIT.
UN OM BUN ! Asa incep si repet UN OM BUN ! Ce legatura are viata intima a omului cu competenta, orice religie ai avea, oricate neveste ai avea nu e treaba nimanui. Cat despre partea profesionala rusine celor care o pun la indoiala. Prostii nu au decat sa vorbesca oricum nu stiu ce spun, mereu , mereu aceleasi porcarii.
Bravo Petru Marginean ! UN OM BUN !!!!!
Asa la rece socotind …Gligor este cel mai vertical , mai capabil, un inginer cu minte in cap si cu caracter, a ajutat pensionari care i s-au adresat fara sa fie parte din propaganda electorala, dezinteresat. Nu este pervers ca si ceilalti si este un om de echipa care construieste! Eu am fost la el sa ma ajute intr-o problema si cu toate ca sincer nu ma asteptam sa fie sensibil la ” povestile” altora am fost surprins ca a intrat in actiune si ma ajutat DEZINTERESAT. nu’ mi venea sa cred ! Mai rar ! Are har de primar!
DomNu’ Tavi s-a nascut artist ! Scrie domnule o carte, ai avea trecere ! Pe cuvant cartile sunt dedicate mai mult intelectualilor, mai putin prostilor dar daca domnu’ TAVI se apuca de scris au si prosti o sansa la citit.
Domnu’ Tavi, scrieti dupa dictare ? Cuvintele va vin asa de usor in minte sau nu cumva ne spuneti ca auziti voci?
Nu va faceti probleme domnu’ Tavi! Daca ar mai iesi cei carora va aplecati si fundul il pupati … nu ati mai avea ce scrie !!!
Dar fiti fara griji si pastrati pozitia aplecata, buzele lipite atent si urechile ciulite pentru ca surpiza….. veti avea ce scrie !!!
P.S PETRU MARGINEAN SI USL –– VOTAM
PETRU MARGINEAN –- PRIMAR
PETRU MARGINEAN –- INTELECTUAL
PETRU MARGINEAN –– UN OM EXTRAORDINAR
PETRU MARGINEAN –– UN SUFLET BUN
PETRU MARGINEAN –– UN OM PENTRU OAMENI
PETRU MARGINEAN SI USL –– EU VOTEZ
TU VOTEZI
EL/ EA VOTEAZA
NOI VOTAM
VOI VOTATI
EI/ELE VOTEAZA
PETRU MARGINEAN –– PRIMAR
Va rog frumos nu ma mai bagati pe mine in comentarii, pentru ca acum am treaba, m-am inscris la masterat iar dupe aia ma duc sa fac doctoratul, ca sefu vrea cat mai multe diplome sa aiba.
Soferul lu’Oncea daca ai timp as avea si eu nevoie de niste diplome!!! cum facem se rezolva ? Acum e prea tarziu sa candidez si eu la pimarie dar zic ca ne descurcam si asa daca tot mergeti pentru Domnul Oancea poate imi faceti si mie un doctorat.
Va multumesc va scriu maine ce imi doresc dupa ce ma ducumentez !!!
Daca nu am scris corect ma scuzati liceul gradinarul la facut pentru mine cand era necastamea consiler acum nu va mai vi ca intelegeti duneavostra asa ca va rog sa nu ma uitati si pe mine cand incep cursurile pentru domnul Oancea !!!
@ popovici,
Stimate domnule, singurul lucru pentru care imi fac probleme, sunt cei ca dumneavoastra , adica „prosti si inculti”
Pina si soferul lui Oancea a mai trecut pe la scoala.
Pentru mine scrisul este o placere, pentru dvs., un chin!!!
Apreciez faptul ca v-ati gasit linistea si sprijinul , in domnul candidat. Pupati-l dumneavoastra la partea posterioara, pe mine nu a reusit inca nici unul sa ma convinga sa fac acest lucru.
S-auzim numai de bine! Parca asa se zice despre cei care „se duc”?? 🙂
Observ ca Oancea e un contracandidat redutabil, situat extremd e aproape de Marginean de il atacati in halul asta. Sincer, credeam ca nici nu intra in discutie, dar ma razgandesc cand vad cum il atacati. Intrucat antevorbitorii mei au facut conjugari ale diverselor verbe, ma rezum la a spune, la rece, ce am centralizat pana acum:
– marginean are USL in spate dar „pe persoana fizica” e foarte slab;
– gligor nu e din deva si are probleme cu a lega doua cuvinte in timp util, de-asta vorbeste mircia muntean pentru el;
– oancea are pacate lumesti multe, de la sofer pana la independenta sa, dar are experienta in administratia locala;
– cornel poenar candieaza.
greu la deal cu boii mici.
tot raul sta in mainile celor care vor merge la vot motivat. tot binele in mainile celor care din comoditate, nu vor merge.
Nu e deloc greu pentru cei care merg la vot domnule Adrian ! Dintre toti singurul care e cinstit, are si experienta, este si din zona, este un intelectual. Imi pare rau pentru cei care nu vad asta dar dupa ce va fi ales se va vedea schimbarea Devei si sa vedem atunci cine ce va mai avea de spus.
Simplu spus dupa tot ce va scris concluzia este uramatoare:
Votati Petre Marginean ! MERITA
As paria tot ce am pe el stiu sigur ca acest om vine cu o schimbare in bine. Penru cei care nu cred ca mai cerceteze nu sa plece urechea la barfe ieftine. Nimeni nu e fara de cusur, intimitatea omului nu ne priveste…. profesionalismul da… iar aici tot respectul.
Votati Petre Marginean !
Votez Petru Marginean !!!!!
Si eu votez tot PETRE MARGINEAN !!!!
PETRE te vreau PRIMAR !!!!!!
Si eu votez PETRE MARGINEAN !
am votat cu P Marginean ! intrebam noi acuma : Unde este echipa de specialisti ? ….si speram totodata ca din echipa nu face partr si acel individ care apare in toate fotografiile si isi manifesta complexele prin oras recomandandu-se mana dreapta si consilierul primaruluilaudandu-se ca ii schimba pe angajatii din primarie .Nu va face .cinste si va desconspira toate intentiile