Baraj cu arădenii
CS Vulcan, câştigătoare a campionatului Ligii a IV-a Hunedoara, va întâlni la barajul pentru promovare în eşalonul trei, campioana judeţului Arad, s-a stabilit prin tragerea la sorţi desfăşurată ieri la Federaţia Română de Fotbal. Adversara formaţiei din Valea Jiului va fi una dintre echipele Şoimii Pâncota şi Crişul Crişineu Criş, care se află pe primele două locuri în Liga a IV-a Arad, despărţite de un singur punct, înaintea ultimelor două etape. Meciul de baraj va avea loc pe un teren neutru din judeţul Alba, care va fi ales de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba, în data de 20 iunie. În ultimii doi ani, campioanele judeţene, FC Hunedoara şi Jiul Petroşani, au ratat barajul de promovare, disputat în faţa campioanelor din Cluj (Unirea Floreşti) şi Timiş (Flacăra Făget).