Gura lumii

Gura lumii 19.07.2012

Cică au aflat cârcotaşii că o fostă angajată a primăriei reşedinţă de judeţ, scoasă afară pe uşa din dos, după câte matrapazlâcuri a reuşit să facă timp de mai mulţi ani, se pare că se va trezi în scurt timp şi părăsită de iubit, chiar dacă i-a băgat omului bani grei în buzunar. Spun cârcotaşii că duduia de care a venit vorba se plânge în stânga şi-n dreapta că nu mai poate să găsească de lucru, că nu o mai angajează nimeni. Motivul este simplu, femeia a fentat legea în repetate rânduri şi şi-a umplut buzunarele, ale ei şi ale iubitului, numai că acum, s-a trezit singură în faţa greutăţilor şi nu mai ştie cum să o scoată la capăt. Mâna lungă a legii însă se pare că o va prinde pe fosta angajată şi, mai ales, ea se va trezi cu mica sa afacere, pusă pe roate pe vremea când tăia şi spânzura prin primărie, ajunsă pe butuci. Asta, povestesc zvonerii, deoarece femeia a lucrat murdar, crezând că va rămâne la primărie încă 20 de ani de acum înainte. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de după alegeri şi nu ar fi mare mirarea dacă duduia nu ar ajunge prin faţa anchetatorilor în scurt timp, fiind nevoită să dea cu subsemnatul pentru unele lucruri pe care le-a încropit sub sigla primăriei.

Spun gurile bogate că un personaj politic foarte cunoscut, nu doar în urbea reşedinţă de judeţ, ci mult mai departe, om cu experienţă şi în administraţie, şi în afaceri, dar şi în alte domenii, care în acest moment deţine un post de conducere într-o instituţie culturală, are toate şansele să ajungă şef la o instituţie deconcentrată foarte importantă. Mai exact, este vorba de cea care se ocupă de vămuire. După cum dau de ştire zvonerii prin târg, persoana respectivă este propusă de partidul din care face parte pentru postul amintit. Cică discuţiile ar decurge, în aceste zile, foarte bine pentru directorul cu pricina, ele fiind practic bătute în cuie la nivel de judeţ, aşteptându-se doar aprobarea şi numirea de la centru. Aşa se face, vorbesc cârcotaşii, că în curând, personajul cu pricina nu va mai merge la instituţia de cultură decât în calitate de spectator, lucru care se pare că nu le pică prea bine subordonaţilor săi, deoarece omul a ştiut să aibă grijă de ei, în toate privinţele.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura