Actualitate

Amenzi de peste 190.000 lei, în localurile din judeţ

Cristina Ghenea

Inspectorii de muncă au derulat o serie de controale în domeniul alimentaţiei publice, luând la puricat câteva zeci de restaurante şi magazine alimentare din judeţ. Sute de nereguli au fost constatate, în doar două zile de verificări.

Doar în weekend-ul trecut, inspectorii din judeţul nostru au verificat 40 de angajatori, în subordinea cărora munceau peste 600 de salariaţi. În urma controalelor – desfăşurate inclusiv după-amiaza şi noaptea – au fost depistate 271 de deficienţe, toate în domeniul relaţiilor de muncă. „Cele mai frecvente au fost, printre altele, cele care ţin de neîntocmirea contractului individual de muncă, de neevidenţierea timpului de lucru, de nerespectarea repausului săptămânal şi de neîntocmirea planificării de concedii de odihnă“, a declarat Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara. Tot în urma acestor controale, inspectorii au mai descoperit şi nouă angajaţi „la negru“. În total, amenzile aplicate au depăşit suma de 100.000 lei, la care se adaugă şi sancţiunile pentru munca fără forme legale, în valoare totală de 90.000 lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura