Preşedintele CARP Deva, purtat prin tribunale
Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Deva, Francisc Kovacs (foto), este purtat prin instanţă de ceva vreme, cinci foşti membri ai Casei punându-l la zid şi aducându-i tot soiul de acuzaţii. Necazul omului nu e tocmai că aceştia nu au dreptate, dar trebuie să cheltuie mereu bani şi timp, pentru a-şi demonstra nevinovăţia.
A rămas pe post
Calvarul a început în anul 2008, când s-a încercat, de către cinci foşti membri, schimbarea din funcţia de conducere a lui Francisc Kovacs. Dar cu toate acestea, în timpul şedinţei, voinţa pensionarilor a avut sorţi de izbândă, Kovacs rămânând pe post. Ca iţele să fie încurcate şi mai mult, ulterior, preşedintele CARP Deva a mai fost acuzat că a solicitat modificarea statutului instituţiei în mod ilegal. Acuzaţia s-a dovedit nereală, însă. Vremea a trecut şi alte procese şi-au urmat cursul, în care Kovacs este implicat.
Imaginea instituţiei, pătată
“În primul rând, s-a pierdut capital de imagine, pentru că aceia care mă poartă prin tribunale au făcut afirmaţii neadevărate despre activitatea Casei şi a organelor de conducere. S-a pierdut din reputaţie. Au fost făcute plângeri penale nefondate şi soluţionate prin neînceperea urmăririi penale, s-a ajuns la tulburarea şedinţelor Adunării Generale, la care cei cinci membri excluşi au participat (cu acordul instanţei), fiind nevoie de organele abilitate pentru a se calma spiritele. Există un lung şir de litigii şi nu în final, s-a ajuns la diminuarea încrederii în instituţie a celor aproximativ 6.000 de membri ai noştri şi bineînţeles, a posibililor viitori membri. Ce s-a câştigat? Aici, fiecare îşi poate răspunde singur”, a mai arătat preşedintele CARP Deva.
Gurile rele spun ca domnul in cauza ca este si un bun sponsor al PDL. Face cele mai „interesante ” excursii electorale”.