Trei sferturi din cetăţenii comunei Râu de Mori au votat
Comuna Râu de Mori este printre fruntaşele din judeţ, în urma rezultatelor de la referendumul pentru demiterea preşedintelui ţării.
Astfel, 73 la sută din populaţia cu drept de vot a comunei a fost la urne, dintre care 1.800 de persoane au votat „DA”, pentru ca Traian Băsescu să plece de la Cotroceni, iar 200 au votat „NU”. “Am avut printre votanţi în jur de 100 de oameni veniţi pe la Râuşor, pentru relaxare, dar şi muncitori ai unor firme de construcţii, care au lucrări la noi în zonă. Localnicii şi-au făcut datoria de cetăţeni ai ţării. De fiecare dată, dau dovadă de spirit civic, lucru care trebuie apreciat. La sat nu e ca la oraş, lumea încă mai are conştiinţa faptelor. În rest, evenimente majore nu se văd la orizont pentru următoarea perioadă, doar duminică vom avea o emisiune sub tutela celor de la TV Favorit, la una dintre pensiunile din zonă. Aici se va înregistra o emisiune cu cântăreţi de muzică populară de pe meleagurile noastre. Bineînţeles, va fi prezentă şi formaţia de căluşari din Râu de Mori”, a spus Niculiţă Mang (foto), edilul-şef al comunei Râu de Mori.