Exploraţi oceanul cu ajutorul Google Maps
Google a adăugat primele imagini panoramice subacvatice, care pot fi vizualizate cu ajutorul Google Maps, acesta fiind următorul pas făcut de companie în demersul său de a oferi hărţi cât mai detaliate de pe întreg globul pământesc.
Cartografierea oceanelor este o idee mai veche a companiei, care începe să prindă contur, momentan, oferindu-vă posibilitatea de a vă plimba pe lângă Marea Barieră de Corali, peşti sau broaşte ţestoase, în Australia, Philipine sau Hawaii.
Navigarea sub apă se face în acelaşi mod cu utilizarea Street View, folosind săgeţile de navigare în direcţia dorită.
Dacă vreţi să vedeţi asfinţitul soarelui de sub apă, Google Maps vă oferă imagini unice, surprinse în timpul înregistrărilor.
Pentru aceasta, accesaţi www.maps. google.com, daţi căutare după: Wilson Island, Great Barrier Reef, Australia şi plasaţi-vă în punctul de navigare afişat deasupra apei.