Politica si administratie

Tinerii şi parlamentarii USL, faţã-n faţã

Tineretul USL din Deva a organizat ieri o acţiune cu tema „Tu decizi viitorul”, la care au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, deputaţii Mariana Câmpeanu şi Bogdan Ţîmpău, membri ai USL, dar şi elevi din municipiu. La eveniment, a fost prezent şi Mihai Sturza, consilier al premierului pe probleme de tineret. „Întâlnirea respectivă s-a vrut o apropiere între tineri şi parlamentari, astfel încât primii să poată să le spună celor cu experienţă ce probleme au ei. De asemenea, parlamentarii să încerce să găsească şi soluţii la problemele tinerilor. Am discutat şi despre importanţa bacalaureatului profesional”, a declarat Oana Frânc, preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Deva. Elevii au avut, astfel, şansa să afle direct de la sursă informaţii despre mai multe lucruri, legate de economie, învăţământ, sport. Cele mai bune iniţiative au fost premiate cu bilete la concertul lui Goran Bregovic, de astăzi. (S. Popa)

One thought on “Tinerii şi parlamentarii USL, faţã-n faţã

  • Tineretul u.se.le ?!! Ha!Care o fi asta? Odraslele politrucilor din u.se.le. si besinosi de peste 8o ani?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura