Începe demolarea fostei Cantine Restaurant din Hunedoara
Deşi pare greu de crezut, ruina fostei Cantine Restaurant din municipiul Hunedoara va rămâne doar o amintire. Asta, pentru că, după zeci de ani de aşteptări, demolarea ei în sfârşit începe.
Situată la intersecţia dintre bulevardele Republicii şi Libertăţii, clădirea dezafectată a fostei Cantine Restaurant din Hunedoara aproape că începuse să se dărâme singură. Imensa clădire a fost construită odată cu dezvoltarea combinatului siderurgic şi era, pe timpuri, cea mai mare cantină a Hunedoarei, având şi regim de restaurant şi găzduind şi numeroase nunţi. A fost închisă, însă, după Revoluţie şi a fost lăsată în paragină, ajungând, astăzi, să fie doar o ruină imensă, care găzduieşte oameni ai străzii şi chiar infractori.
Deşi cetăţenii au cerut în repetate rânduri demolarea clădirii, autorităţile locale au tărăgănat povestea de-a lungul anilor, susţinând că sunt „legate de mâini şi de picioare“, căci imobilul este în proprietatea privată a unei persoane, care – chipurile – e de negăsit. Potrivit actualei conduceri a primăriei, începând din vară, proprietarul cantinei a fost somat în repetate rânduri să ia măsuri în ceea ce priveşte aceste ruine, iar din august şi până în prezent, i-au fost eliberate, acestuia, două autorizaţii de demolare. La insistenţele Primăriei, acesta a cedat, în cele din urmă, şi s-a apucat de treabă. Imobilul a fost împrejmuit, iar o parte dintre utilaje au fost trimise, ieri, la cantină, urmând ca demolarea să înceapă zilele astea şi să fie finalizată într-o perioadă de două – trei săptămâni. Pe spaţiul fostei Cantine, primăria va pune gazon.
Gazon in locul cantinei??? Parca, in campanie, era vorba de Casa Pensionarilor.
Domnul Arion pregateste pentru pensionari un loc linistit ,, cu iarba verde ” ; eventual si o felicitare ….
Dna Cristina Ghenea, inainte sa publicati ceva, ar trebui sa va informati!
Greseala! Nu a fost inchisa dupa revolutie, ci, mult mai tarziu, cred ca, prin anii 2000-2002!
2000-2002 este inainte de revolutie?
Pentru aceasta trebuie sa ii multumim in primul rand PSD-ului si apoi tovarasului (acum DOMN) Doru Gaita& complicii (Gugila,etc). Ar trebui sa extindeti tema articolului incepand de la cum s-a privatizat cantina si cati bani s-au luat imprumut de la banca,punand gaj cladirea cantinei. Puteti scrie un articol si despre mastile de gaze si sculele cumparate (LA UN PRET DE 3 ORI MAI MARE) cu vreo 50.000.000.000 lei vechi de Siderurgica, de acelasi Gaita,care avea un dosar la DNA,finalizat,cred,cu NUP- pe aceasta tema. Probabil daca analizati activitatea (frauduloasa) a acestui domn,veti avea material pentru tot anul 2010 si 2011 .
Daca este adevarat ce spuna Doru, atunci nu este de mirare ca au obtinut dreptul de a demola cladirea. Nu s-au inteles corbii la cascaval, si s-a ales praful. De altfel, nu ma mira.. Pe tot ce a pus mana dl. senator Gaita s-a asternut preful distrugerii si al degradarii. Ce s-a mai intamplat cu terenurile detinute Gaita in incinta stadionului si bunurile care erau pe ele? Nu stiu cum i-a scapat Casa alba de la Cincis ca era in vizorul dl-ui fost senator si director al Siderurgica.