Vicecampioni naţionali la lupte
Echipa de lupte libere juniori I (18-20 de ani) a CSS Hunedoara a câştigat medaliile de argint la turneul final al Campionatului Naţional desfăşurat la finalul săptămânii, la Zalău. Sportivii antrenaţi de Emil Nicoară şi Ioan Boca au fost devansaţi în clasament doar de Steaua Bucureşti şi s-au clasat înaintea cluburilor CSS Odorheiu Secuiesc, CSM Zalău, CSM Galaţi şi CSS Reşiţa. Componenţa echipei hunedorene a fost următoarea: Mădălin Ivan, Alexandru Roman (ambii ctg. 50 kg), Sebastian Hanszi (ctg. 55 kg), Raul Truică (ctg. 60 kg), Robert Schneider (ctg. 66 kg), Radu Harabagiu (ctg. 74 kg), Andrei Anghel (ctg. 84 kg), Radu Plitea (ctg. 96 kg) şi Vornel Muntean (ctg. 120 kg).