ActualitateFlash

Viol şi incest la Hunedoara. Arestat, pentru că şi-a violat în mod repetat fiica minoră

03 florin puscasu violator incest hd (1)Mircea Crivăţ

Un hunedorean în vârstă de 44 de ani, Florin Puşcaşu (foto), a primit, sâmbătă, 19 ianuarie, mandat de arestare pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol şi incest.
Vineri, 18 ianuarie, dimineaţa, la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara, s-a prezentat o minoră în vârstă de 17 ani, din localitate, care a reclamat faptul că în data de 17 ianuarie, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în locuinţa comună, tatăl său, în vârstă de 44 ani,  a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, împotriva voinţei ei. De asemenea, minora le-a declarat poliţiştilor faptul că tatăl său ar fi abuzat-o sexual în mai multe rânduri, încă de la vârsta de 8-9 ani şi că până acum, n-a spus nimic, deoarece acesta o ameninţa. Violurile au fost posibile, deoarece mama fetei este plecată de mulţi ani la muncă, în Italia, fratele ei mai mare locuieşte în altă parte, fata stând doar cu tatăl său în locuinţa familiei.
Minora a fost examinată din punct de vedere medico-legal, iar în urma probatoriului administrat, suspectul a fost reţinut sâmbătă de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi prezentat judecătorilor de la Tribunal, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de viol şi incest. În urma probelor administrate de procurori, instanţa a hotărât arestarea lui Florin Puşcaşu pentru 30 de zile. Cel arestat poate face recurs în termen de 24 de ore.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura