Se dă liber la transferuri
Echipele din Liga a IV-a Hunedoara pot demara luni, 28 ianuarie, campaniile de transferuri de jucători în vederea returului, a anunţat Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, pe site-ul oficial. Data limită până la care se pot înregistra achiziţii de jucători la seniori şi juniori de Liga a IV-a este 28 februarie. Pentru grupările din Liga a V-a perioada de „mercato” va începe tot luni, 28 ianuarie, dar va fi mai lungă, termenul limită fiind 21 martie. La nivel de juniori C,D, E şi Danone, transferurile pot fi efectuate în perioada 28 ianuarie – 14 martie. Campionatul Ligii a IV-a Hunedoara este programat să înceapă pe 2 martie, în vreme ce competiţia din ultimul eşalon valoric al judeţului va lua startul de abia pe data de 24 martie.