FlashPolitica si administratie

Ştrandul din Deva se scoate la licitaţie

5 strand deva 2012Ieri, consilierii locali deveni au aprobat ca Ştrandul municipal să fie concesionat, prin licitaţie publică. Preţul de la care se va porni licitaţia este de 10.000 de lei pe an.
Ştrandul se întinde pe o suprafaţă de aproape 16.000 de metri pătraţi. Consilierii deveni vor să concesioneze locaţia pe o durată de cinci ani. Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a declarat că acest obiectiv trebuie să aducă bani devenilor şi nu să fie folosit ca o baie comunală.
„Nu putem da ştrandul sau telecabina de pe cetate doar pe nişte caltaboşi. Aici e nevoie de un management bun, astfel ca ştrandul să aducă bani, nu ca până acum”, a declarat edilul şef al reşedinţei de judeţ. Consilierul local Ioan David a afirmat la şedinţă că „biletele de intrare la ştrand trebuie să fie accesibile, să-şi permită toată lumea să-l frecventeze”. Ştrandul din Deva este compus din trei bazine de înot, mic, mijlociu şi mare, grupuri sanitare, vestiare, terenuri de sport. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura