FlashPolitica si administratie

Barajul de la Mihăileni riscă să provoace pierderi uriaşe

05 baraj mihaileni (8)Sorina Popa

Barajul de la Mihăileni, început pe vremea lui Ceauşescu, pare o problemă prea mare pentru toate guvernele care s-au perindat la putere din 1990 încoace.

Ar putea fi inundate Crişciorul şi Bradul
Conform unei situaţii a acestui obiectiv de investiţii, făcută de constructorul SOCOT SA, suma propusă prin proiectul Legii bugetului de stat, 1.700.000 de lei, pentru 2013, nu acoperă nici măcar datoriile înregistrate, existând astfel riscul să nu se mai execute nici o lucrare aici în acest an.
„Cea mai gravă consecinţă a sistării lucrărilor ar reprezenta-o faptul că în situaţia unei viituri de mare amploare pe cursul superior al Râului Crişul Alb, există posibilitatea reală ca în spatele barajului să se formeze o acumulare de apă. Având în vedere faptul că volumul de apă acumulat în mod temporar ar putea fi de câteva sute de mii sau chiar milioane de metri cubi, acest lucru ar putea avea efecte deosebit de periculoase pentru localităţile din aval (Zdrapţi, Crişcior, Brad), putându-se înregistra pagube materiale semnificative şi chiar pierderi de vieţi omeneşti”, se arată într-un comunicat al constructorului, adresat tuturor parlamentarilor din judeţul Hunedoara. Parlamentarilor noştri li se cere sprijin pentru amendamente la Legea bugetului de stat, prin care investiţiei de la Mihăileni să i se aloce cel puţin, suma de 16.000.000 de lei, absolut necesară pentru punerea în siguranţă a lucrărilor efectuate până acum.
Dacă reprezentanţii USL dădeau, în vara anului trecut, ca sigură finalizarea acestei investiţiei, se pare că minunea nu se va întâmpla. Ministrul Mariana Câmpeanu le promitea hunedorenilor, în campania electorală, că „sigur, Guvernul USL va rezolva această problemă”. Se pare însă că doamna ministru şi senator a uitat de promisiuni, după ce s-a văzut cu sacii-n căruţă.

Se tot construieşte de 25 de ani
Decizia construirii barajului de la Mihăileni a fost luată în 1984. Lucrările efective au început în 1987 şi s-au derulat într-un ritm alert, până în 1990. După Revoluţie, s-au găsit din ce în ce mai greu bani pentru investiţie, guvernul rezumându-se să dea doar bani pentru operaţiuni de conservare.
Acumularea de la Mihăileni are ca rol principal atenuarea viiturilor produse pe Valea Crişului Alb, zonă în care, aproape în fiecare primăvară, se produc revărsări de ape. Lacul de acumulare va absorbi o reţea de pârâuri care se întinde pe 4.000 de kilometri pătraţi, va avea o capacitate de peste 10 milioane de metri cubi, un luciu de apă de aproape 110 hectare şi o lungime de 4,5 kilometri. Pe de altă parte, din acest lac se va furniza apă potabilă pentru comuna Crişcior şi municipiul Brad, iar digul va avea şi o turbină pentru producerea de energie electrică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura