Actualitate

DN 66 blocat pe serpentine de o maşină de deszăpezire care a derapat

20130208_105258

Circulaţia rutieră pe DN 66 în zona serpentinelor de la Băniţa a fost blocată parţial, după ce un autovehicul care deszăpezea drumul naţional a derapat în curbele periculoase din zonă şi a căzut într-un şant de pe marginea drumului.

Pentru a scoate utilajul a fost nevoie de o altă maşină de intervenţie de la Drumurile Naţionale. Pe toată perioada cât au durat manevrele de scoatere a autospecialei, circulaţia rutieră a fost dirijată de poliţiştii din Petroşani. Pentru a evita incidentele, poliţiştii au decis să oprească traficul mai multe minute până când utilajul de deszăpezire a fost repus pe drum.

« La kilometrul 139, pe raza municipiului Petroşani, am avut un mic incident. Un utilaj de deszăpezire, fiind pe urcare, gol, în timp ce dădea zăpada, roţile din spate i-au alunecat şi a intrat în şanţ. Am reuşit în final să scoatem utilajul din şanţ. Alte probleme de când s-a pus pe ninsoare şi până acum nu am avut şi sper să nici nu avem. Traficul se desfăşoară în condiţii normale de iarnă », a declarat, comsiarul Sorin Ciobanu, ofiţer specialist în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Petroşani. În Valea Jiului ninge abundent încă din noaptea de joi spre vineri, însă drumarii au reuşit să ţină drumurile practicabile. (M. Gânju)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura