ActualitateFlash

Bonuri de rochii, roşii, detergenţi şi… prezervative, decontate ilegal la Minvest

Sorina Popa02 Deva_MINVEST

Daniel Andronache, directorul general al Minvest Deva, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, în urma unui control al Curţii de Conturi, au fost descoperite mai multe ilegalităţi făcute aici pe vremea când Compania era condusă de Ladislau Farcaş.

Prejudiciul, estimat la 200.000 de lei

„Lucrez în această companie de 30 de ani, dar nu m-am confruntat niciodată cu aşa ceva. În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi la Compania Minvest, s-a constatat că în lunile ianuarie şi februarie 2012, s-a produs o delapidare de aproximativ 80.000 de lei, care era acoperită cu bonuri fiscale din comerţ, luate de la diverse supermarketuri, care includeau absolut toate produsele de uz casnic: de la detergent până la rochii, carne, roşii, alte haine şi produse care se puteau deconta. Culmea ironiei, s-au decontat chiar şi bonuri fiscale pentru prezervative”, a declarat Andronache. Acesta susţine că din informaţiile pe care le deţine, suma scoasă din companie în acest fel este mult mai mare. „Estimăm că prejudiciul făcut astfel, în anii 2011 şi 2012, se ridică la peste 200.000 de lei. Contabila şefă, Despina Costache, auditorul Camelia şi casieriţa Mariana Radu au demisionat din funcţii”, a adăugat directorul general al Minvest Deva. Verificarea Curţii de Conturi nu este încă finalizată la Compania Mivest, urmând să se facă un raport la final.

Bonuri luate de la un supermarket din Deva

„Zilnic, erau scoşi din casă 2.000, 3.000 de lei, 4.000 de lei, pe bonuri fiscale. Plata s-a efectuat în baza unui referat întocmit de casiera unităţii, documentul fiind aprobat de un auditor intern, contabilul şef şi fostul director al Companiei Minvest”, susţine Andronache. Majoritatea bonurilor fiscale ce erau decontate pentru produse alimentare sau de uz casnic erau emise de un supermarket din Deva, din primele verificări, apreciindu-se că acestea erau luate din ceea ce aruncau la coş clienţii obişnuiţi ai magazinului.
„Casierul, auditorul şi contabilul şef n-au avut nici o explicaţie, în afara unor momente jenante. Încă sunt angajaţi în Compania Minvest, pentru că este o perioadă de cercetare, dar nu mai ocupă funcţiile pe care le-au avut şi sunt la dispoziţia celor care fac controlul. Aşteptăm nota de control a Curţii de Conturi, probabil săptămâna viitoare, şi vom sesiza organele abilitate, urmând să stabilim prejudiciul exact şi măsurile de recuperare a acestuia, pentru că extindem cercetarea şi pe anul 2011. E dureros ce s-a întâmplat aici“, a adăugat directorul general al Companiei Minvest.
Contactat, fostul director al Companiei Minvest Deva, Ladislau Farcaş, a declarat că nu vrea să comenteze acuzaţiile, deoarece controlul Curţii de Conturi nu s-a finalizat.

2 comentarii la „Bonuri de rochii, roşii, detergenţi şi… prezervative, decontate ilegal la Minvest

  • cind dracu se va desfinta si aceasta ultima lipitoare a bugetului SC Mininvest Deva,de ce nu vee nimeni acest lucru,pentru care cum vin la putere isi baga acoloti in cantonament aici

  • Oamenii lui Arion … Acum s-au mutat cu totii pe Primaria Hunedoara : Farcas , Bianca , Balosin , adica toti cei responsabili de jaful de la Minvest …..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura