Finanţare minimă pentru spitalele hunedorene
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate va asigura o finanţare pentru spitale, în acest an, la nivelul minim. Mai multe unităţi vor avea probleme, deoarece bugetul va fi insuficient, iar la Petroşani, s-a luat decizia de a se reduce pe cât de mult posibil toate cheltuielile.
Scorul exact, doar luna viitoare
Abia luna viitoare se va şti cu exactitate cât va finanţa fiecare unitate spitalicească instituţia judeţeană, însă primarilor care au în subordine spitale li s-a pus în vedere că bugetul este sărac. Întâlnirea informală dintre şefii administraţiilor locale, reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate şi conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a avut loc luni, iar primarii trebuie să găsească soluţii şi să se pregătească de vremuri grele. „Am avut o întâlnire pe tema finanţarea spitalelor. Ni s-a prezentat o situaţie şi am decis să avem o întâlnire cu Consiliul de Administraţie al Spitalului de Urgenţă Petroşani şi să-i rog să prezinte un plan de măsuri privind reducerea cheltuielilor, pentru a nu ajunge în situaţia să nu putem plăti datoriile spitalului. Probabilitatea este că pentru anul 2013, finanţarea va fi făcută la un nivel minim de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, pentru că nu sunt fonduri. Undeva în martie, se va şti cât se alocă”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Comasarea era o soluţie
Spitalul de Urgenţă Petroşani nu are datorii în acest moment, toate contractele cu furnizorii fiind achitate la termen, însă, există pericolul ca unitatea care deserveşte toată Valea Jiului să aibă dificultăţi financiare. Din acest motiv, autorităţile locale vor o reducere a cheltuielilor, iar de la bugetul local, va fi alocată o sumă ca şi anul trecut, pentru acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu utilităţile. „Anul trecut, am alocat 100.000 de lei. La Hunedoara, Petroşani, Lupeni şi Deva, situaţia nu este gravă, însă alte spitale vor avea probleme”, explică Iacob Ridzi. Acesta susţine că o subfinanţare care se întrevede ar fi putut fi evitată dacă se făcea o comasare a unităţilor medicale din Valea Jiului, aşa cum s-a încercat în anul 2011. „Acum vreo doi ani, discutam de comasarea spitalelor, nu s-a reuşit din motive peste care nu s-a putut trece. Dacă făceam comasarea, nu mai aveam acum probleme”, a mai precizat reprezentantul municipiului Petroşani.