Comunitate

Primarul Ovidiu Furdui speră ca aurul să strălucească din nou la Crişcior

04 Ovidiu Furdui - Primar Criscior  1896

Fost centru minier, comuna Crişcior se află la limita de avarie în ceea ce priveşte locurile de muncă. Ca în orice zonă a ţării, acolo unde exploatarea minieră a devenit o amintire, comunitatea se luptă să supravieţuiască, iar administraţia locală să aducă ceva investitori. Totul, pentru ca lumea să-şi câştige o bucată de pâine.

Mineritul, la a doua şansă

Minele statului au funcţionat după ’89 aproape în totalitate cu subvenţii. Când am intrat în Uniunea Europeană, nu s-au mai acordat aceste subvenţii şi toate minele s-au închis. Una dintre ele este şi cea de la Barza, din comuna Crişcior, pe care s-a pus lacătul, deşi s-a estimat că aici s-ar mai găsi cam 300 tone de aur. Specialiştii mai spun că în anii 40, din Mina Barza se extrăgea un procent din aurul prelucrat în întreaga lume. Aşa că o companie caută acum să exploateze bogăţia din pământ „Se lucrează la proiectul tehnic, urmând obţinerea avizelor. Firma se numeşte Samax şi reprezintă compania Carpathian Gold în România. Redeschizându-se această activitate în zona noastră, se poate vorbi de 500 de locuri de muncă propriu-zise, dar în egală măsură se poate vorbi, incluzând serviciile conexe, undeva la peste 1.500 de locuri de muncă”, a precizat Ovidiu Ilie Furdui (foto), primarul din Crişcior.

Şomajul a crescut
Tot la Crişcior, se mai  preconizează deschiderea unei cariere de piatră. „Este vorba de un investitor român, căruia i s-a concesionat deja teren. Şi în acest caz ar însemna crearea de noi locuri de muncă. Orice serviciu oferit comunităţii este binevenit, mai ales că şomajul la nivel local este destul de mare, comparativ cu ultimii ani. Conducerea barajului de la Mihăileni a dat în şomaj destul de multe persoane, deci, implicit, localnici de-ai noştri. Aşa că oamenii fac naveta pe la Brad, Deva, la fabrica de volane de la Ribiţa, care pe unde şi-a găsit un loc de muncă. Situaţia e mult mai drastică, în comparaţie cu alte vremuri. În schimb, în cazul dosarelor sociale, acestea nu au luat amploare, momentan având în evidenţă undeva peste 20 de persoane. Am restricţionat puţin treburile, în sensul în care cine nu vine la lucru, nu primeşte nici bani. Prin urmare, oamenii vin după cum îi chemăm, conform orelor stabilite, atunci când se lucrează, nu când vor ei”, a mai arătat primarul din Crişcior. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura