Peste 70 de amenzi aplicate luna trecută, în Deva
Poliţiştii locali din municipiul Deva au aplicat, în cursul lunii trecute, peste 70 de amenzi în sumă totală de 6.970 lei. Reprezentanţii Biroului de Ordine Publică din cadrul SPPL Deva spun că cele mai des întâlnite fapte antisociale, în reşedinţa de judeţ, sunt cele referitoare la încălcarea ordinii şi liniştii publice, la nerespectarea regimului de creştere şi deţinere a animalelor domestice, precum şi cele de nerespectare a obligativităţii curăţeniei în zonele publice. De asemenea, şi poliţiştii locali de la Biroul de Circulaţie Rutieră au fost activi, astfel că totalul amenzilor achitate şi încasate în cadrul acestui birou, în cursul lunii ianuarie, a fost de 7.230 lei. (C. Ghenea)