Gura lumii

Gura lumii 19.02.2013

Nu dispunem de mijloacele informatice ale organelor abilitate, care ascultă telefoane sau implantează microfoane, însă, graţie inocenţei sincere manifestate de unii pe site-urile de socializare, vă putem prezenta „frânturi” din parada ieftină a lăudăroşeniei financiare a doi dintre bogaţii judeţului. Nu ştim prin urmare ce, când şi cum discută cei doi şi nici nu ne interesează, dar e clar că la un moment dat, respectivii bogătaşi au avut o convorbire despre „geaca de şase milioane juma (lei vechi)” a unuia dintre ei. Dovada existenţei respectivei discuţii este oferită de una dintre numeroasele postări despre căţelul (de altfel drăguţ) din dotare al unuia dintre cei doi bogătaşi. Cităm: căţelul „e obo(sit), a fost aseară la sediu firmei XXX. A rezolvat tot ce a găsit de ros; a zgâriat chiar şi geaca de şase milioane juma (lei vechi) a lui YY….:-)”.  Textul indică, pe de o parte, fără drept de apel, că proprietarul gecii a folosit un prilej pentru a-şi informa prietenii cu privire la preţul dat pe ea. Pe de altă parte, memorarea acestei informaţii şi prezentarea ei reflectă respectul faţă de bani al celuilalt personaj. Fără alte indicaţii ori concluzii, mai precizăm că în mod normal, nu banii sau hainele îl fac pe om, ci caracterul, sufletul şi moralitatea. Dar, despre acestea, altădată.

Fotbalul este, prin multe din atribute ale sale, un excelent catalizator al socializării. Un meci amical cu colegii, prietenii sau chiar necunoscuţi oferă numeroase oportunităţi. Se fac cunoştinţe, se schimbă impresii, se leagă prietenii şi, dincolo de orice, se trăieşte bucuria mişcării. Când însă apare miza, oricât de mică ar fi ea, redusă chiar la nivel de orgolii personale, fotbalul îşi pierde din strălucire şi din farmec. Apar manevrele mârşave, se apelează la mici durităţi şi se iscă certuri sau alt fel de incidente. Astfel de „murdării” ale sportului rege nu-i ocolesc nici pe cei care ar trebui să aibă un simţ al dreptăţii şi al respectului faţă de lege şi să fie apărători ai sportivităţii. Ca dovadă, la o competiţie cu caracter amical, ce se desfăşoară în această perioadă între echipe formate din oameni ai legii, rezultatul unui meci nu a fost omologat. Motivul? O echipă a acuzat o altă formaţie, printr-o contestaţie depusă la organizatori, că ar fi introdus în teren doi jucători care nu aveau vârsta necesară pentru a evolua la categoria „old boys“. Cazul urmează să fie analizat de Comisia de Disciplină a competiţiei în această săptămână şi dovedeşte că orgoliile prosteşti şi dorinţa absurdă de victorie strică bucuria mişcării şi în cazul unor persoane cu pretenţii de moralitate şi respect faţă de lege.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura