Gura lumii

Gura lumii, 22.02.2013

gura lumiiVorbeşte lumea prin judeţ că sunt tot mai multe cazurile în care oameni în toate puterile încasează pe nedrept bani de la stat, pentru tot felul de boli închipuite. Şi ca şi cum n-ar fi de ajuns că reuşesc să intre în rândul celor infirmi, deşi n-au nici un fel de deficienţe, nici fizice, nici mintale, aceştia mai şi sunt încadraţi în grade grave de handicap, care necesită însoţitor, asta, ca să mai poată încasa şi suplimentar ceva bănuţi. Gurile rele spun că unul dintre cele mai bune exemple în acest sens poate fi găsit într-o comună din Ţara Haţegului, unde un om sănătos primeşte lunar câteva sute de lei, deoarece, chipurile, ar avea un handicap. Mai mult, şi mama sa este plătită, fiind însoţitoarea „bietului“ bolnav. Vecinii din sat cică sunt din cale afară de contrariaţi, mai ales că printre ei, trăieşte şi o săracă surdo-mută, care încasează mult mai puţini bani decât respectivul bolnav fals.

Circulă zvonul că într-un supermarket din judeţ, care a tot avut probleme cu hoţii şi cu principalii lor aliaţi – băieţii de la firma de pază, s-a făcut iar inventar, pentru a se verifica, din nou, stocul. Şi cică de data aceasta, exasperaţi de faptul că auziseră ei că nici la inventar pungaşii nu se pot abţine, reprezentanţii magazinului au chemat şi vreo doi agenţi de poliţie, ca să fie siguri că totul iasă ca la carte. Problema este, însă, că odată ce-au dat startul inventarului, cutiile cu produse deteriorate se umpleau de câteva ori mai repede decât celelalte, şi doar după câteva ore bune, a reuşit unul dintre paznici să-şi dea seama care era şmenul. Furau angajaţii pe rupte, băgând tot ce le pica la mână în lădiţele despre care ştiau că vor fi duse, mai apoi, la container. Aşa au descoperit şi şefii supermarketului cine ducea magazinul în pierdere, şi tot aşa au şi fost trimişi câţiva salariaţi acasă, în şuturi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura