Primarul din Aninoasa ameninţã cu greva foamei
Primarul oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca (foto), ameninţă că va intra în greva foamei, pentru că nimeni nu vrea să-l ajute în problema instituţiei pe care o conduce.
Memorii la Ponta şi Dragnea
Primăria Aninoasa are nevoie urgent de 10 milioane de lei pentru achitarea unui credit bancar luat de fosta administraţie, banca ameninţând cu blocarea conturilor instituţiei şi executarea silită. Ca urmare, există riscul ca primăria să pună lacătul pe uşă, însă nici premierul, nici autorităţile judeţene nu mişcă un deget ca să-i ajute pe cei 5.000 de locuitori ai oraşului.
„De la trezorerie putem lua un credit de 70.000 de lei, dar această sumă nu ne asigură nici salariile pe o lună. Ca să putem achita creditul, să asigurăm salariile şi să plătim toate datoriile, avem nevoie de 6 milioane de lei . Cu ce sunt de vină cei 5.000 de locuitori ai oraşului Aninoasa, că fostul primar a băgat primăria în faliment? Este o situaţie de urgenţă. Am depus memorii la premierul Victor Ponta şi la ministrul Liviu Dragnea, să ne ajute. La o primă verificare, am descoperit că fostul primar al oraşului a lăsat o gaură de 160.000 de lei, dar sunt sigur că suma e mult mai mare. Am verificat doar aşa, ce am putut. Am sesizat, legat de aceşti bani Parchetul, de o lună de zile, însă nimeni nu a făcut nimic deocamdată. Toată lumea ne spune să ne descurcăm”, a declarat primarul Nicolae Dunca.
Ieri, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a afirmat că anul trecut, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern, pentru un împrumut de trei milioane de lei pentru Primăria Aninoasa, dar acum, trebuie făcut un alt proiect, pentru că e vorba de un alt buget de stat.
Privatizati primaria si transformati in actiuni ,eu sunt de acord sa cumpar actiuni la aceasta primarie ,asa o sa scapati de faliment .
Dom’ Primar !!!
Sunt solutzii mai simple !!! Dermatologii recomanda :”apa si sapun ” !!
Eu zic sa schimbati apa cu „sfoara” !!!Daca nu merge …o pictura in biserica o fi mai buna … intrebati la Soimus ???
🙂