Curăţenie generală de primăvară în Hunedoara
De ieri, în municipiul Hunedoara, a început curăţenia generală de primăvară. În urma unei dispoziţii a primăriei, societăţile comerciale, instituţiile, asociaţiile de proprietari, agenţii economici, precum şi toţi locuitorii municipiului Hunedoara sunt obligaţi să participe la întreţinerea şi curăţenia clădirilor, curţilor, căilor de acces, străzilor, drumurilor, rigolelor şi a zonelor verzi limitrofe.
Primăria municipiului Hunedoara mai precizează că resturile vegetale rezultate în urma desfăşurării curăţeniei de primăvară vor fi ridicate şi transportate de către agenţii economici specializaţi pentru această activitate.
Curăţenia generală de primăvară va dura până în data de 5 aprilie 2013.
De asemenea, în perioada 25 martie – 5 aprilie, persoanele fizice şi juridice sus menţionate vor fi obligate să organizeze activitatea de deratizare în spaţiile şi zonele deţinute. Mai mult, în cazul în care persoanele fizice şi agenţii economici nu au posibilităţi tehnice şi oameni pentru desfăşurarea activităţii, acestea vor fi executate de Primăria municipiului Hunedoara, contra cost.