Ultima Ora

Prognoza meteo: Vremea va fi deosebit de rece în următoarele două zile

prognoza_meteo_10_7dde7d811d_ea55c97959_ac9f7a8707

 

Vremea va fi rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Cerul va fi mai mult acoperit, iar aria precipitaţiilor se va extinde începând din vest şi sud-vest şi va cuprinde noaptea toate zonele.

Luni, 25 martie

În Banat, Crişana, sudul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi. În Maramureş şi Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului vor predomina ninsorile. La munte va ninge. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate în sud-vest şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul ţării şi la munte, cu viteze mai mari în Banat şi pe creste. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă în regiunile intracarpatice, vor fi cuprinse între -4 ş 8 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -8 şi 2 grade.

Marţi, 26 martie

Vremea se va menţine rece, deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Cerul va fi acoperit şi temporar vor cădea precipitaţii în toată ţara. În Banat, Crişana şi Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte – ziua şi predominant sub formă de ninsoare – noaptea, iar în restul zonelor şi la munte va ninge. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud, sud-est şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade, uşor mai ridicate în sudul litoralului, iar cele minime se vor situa în general între -10 şi 0 grade.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura