Consiliul Judeţean mai înfiinţeazã o firmã satelit
Anamaria Nedelcoff
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara înfiinţează o nouă societate, în organigrama căreia, după 1 iunie, se va regăsi personalul administrativ.
Dorin Gligor (foto stânga), preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, a declarat că iniţiatorii proiectului n-au reuşit să precizeze exact care sunt scopul şi oportunitatea înfiinţării unei asemenea societăţi.
„S-a aprobat înfiinţarea societăţii Admiserv. N-am reuşit să înţelegem, decât după lungi dezbateri, care este scopul şi oportunitatea înfiinţării acestei societăţi. A fost o expunere de motive din care n-am înţeles nimic. Au încercat să explice că pentru atragerea de fonduri”, a declarat Dorin Gligor.
Tiberiu Balint (foto dreapta), vicepreşedintele CJ Hunedoara, precizează că înfiinţarea Admiserv va duce la eliberarea a 14 posturi, care vor fi scoase la concurs pentru oamenii cu studii superioare. „Personalul administrativ din Consiliul Judeţean va trece la acea societate şi vor fi eliberate 14 posturi de economişti şi jurişti, pentru cei cu studii superioare. Cei din Admiserv vor fi pe studii medii. După 1 iunie, se va intra pe această organigramă, iar posturile vor fi scoase la concurs. Domnul Gligor stă degeaba la şedinţă, dacă nu înţelege ce e cu proiectul acesta de hotărâre”, a adăugat Tiberiu Balint.
Gligor, asta ce mai cauta acolo???.Pe cine mai reprezinta el?.Atentie la el, ca iar are privirea tulbure. Vorbiti incet cu el, cu voce calma, explicati-i mult , iar daca nu merge asa incercati cu tranchilizant.Nu intrati la el!.