FlashPolitica si administratie

Barna Bende revine la conducerea spitalului hunedorean

05 bende barna (6)  Sorina Popa

Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, a revenit asupra dispoziţiei nr. 599, prin care a demis întreaga conducere a spitalului din localitate, în frunte cu dr. Barna Bende (foto). Astfel, edilul şef a anulat dispoziţia în cauză, emiţând o alta, pentru numirea unei noi conduceri a instituţiei medicale.

Negocieri politice pentru împărţirea posturilor
În urma negocierilor politice, Barna Bende revine pe postul de manager al spitalului hunedorean, din partea PNL, trei directori au fost numiţi de către primarul municipiului, iar organizaţiei municipale Hunedoara a PSD îi revin două posturi de şef de serviciu.
Primarul Viorel Arion şi-a desemnat următorii directori: Nicuşor Ştefan, pe funcţia de director economic, Carolina Radu, pe postul de director medcial, iar Claudia Şutea, ca director pentru asistente. Noua dispoziţie intră în vigoare de azi, 8 aprilie 2013. Edilul şef al Hunedoarei îl aşteaptă azi pe Barna Bende să aducă demisiile vechilor directori, care au fost demişi prin Dispoziţia nr. 599, altfel neputându-se materializa negocierile politice. PSD Hunedoara va nominaliza astăzi persoanele care vor ocupa funcţiile de şef Serviciu Tehnic şi Administrativ şi de şef al Serviciului de Aprovizionare-Transport-Achiziţii Publice de la spital.
Ca atare, la nici o lună de la demiterea sa, dr. Barna Bende, care între timp s-a înscris în PNL, revine la conducerea unităţii medicale hunedorene. Asta, deşi un control al Curţii de Conturi a scos în evidenţă că, în urma unor achiziţii de aparatură medicală, s-a produs un prejudiciu la bugetul local al municipiului, în valoare de trei milioane de euro.

One thought on “Barna Bende revine la conducerea spitalului hunedorean

  • MARE GRESEALA!Trebuia suspendat pana la pronuntarea unei sentinte.Si daca e vinovat si se doveeste ca a furat 3mil de euro?Cine garanteaza ca nu fura si de acum incolo?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura