Televizoare de la biserică pentru căminele de bătrâni din Hunedoara
Credincioşii Bisericii Eroilor, cu hramul „Toţi Sfinţii”, din municipiul Hunedoara, Protopopiatul Deva, vor să aducă puţină bucurie în sufletele celor aflaţi în grija Unităţii de Asistenţă Medico – Socială şi Căminului pentru persoane vârstnice din municipiul Hunedoara. Astfel, luni, 29 aprilie 2013, de la orele 12.00, mai mulţi credincioşi în frunte cu preotul paroh Ioan Tiric, vor vizita cele două unităţi de asistenţă socială şi vor dona câteva televizoare pentru ca cei aflaţi în suferinţă să se poată bucura de sărbătorile pascale ce se apropie. (M.Crivăț)