A vrut să urce cu maşina pe scenă!
Mini-vacanţa de la începutul acestei luni nu a fost tocmai lipsită de probleme pentru hunedoreni, în special pentru cei ieşiţi în trafic. Poliţiştii de la Serviciul Rutier au dat amenzi de peste 120.000 lei şi au reţinut 24 de permise de conducere, în numai câteva zile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu, singurul eveniment rutier grav s-a înregistrat în Boholt, comuna Şoimuş, unde o femeie în vârstă de 45 de ani a fost rănită după ce maşina în care se afla a ieşit de pe drum şi s-a izbit în stâlpul din beton al unei porţi. Deşi alte accidente nu au mai avut loc, probleme au existat zilnic în trafic. Poliţiştii au amendat peste 900 de şoferi şi 60 de pietoni, şi au reţinut mai multe permise de conducere, după ce au descoperit nereguli grave pe drumurile publice din judeţ.
„Aproximativ 280 dintre amenzile aplicate au vizat încălcarea limitei de viteză, iar alte 146 au fost date pentru neutilizarea sistemelor de siguranţă. S-au mai aplicat amenzi şi pentru depăşiri neregulamentare, dar şi pentru consumul de alcool, iar valoarea totală a sancţiunilor ajunge la 123.856 lei”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu. Acesta a adăugat că au existat şi situaţii în care şoferii s-au ales cu dosar penal, cum este cazul unui devean în vârstă de 33 de ani, care a intrat cu maşina în scena amenajată în faţa cabanei Bejan. Evenimentul nu a înregistrat victime, însă bărbatul este cercetat de poliţişti, după ce s-a constatat că acesta consumase alcool înainte să urce la volan. (C.Ghenea)