Indulgenţa românească, pagubă-n târg
Am observat des tentaţia noastră, a românilor, de a crea circumstanţe atenuante pentru ce fac autorităţile. „Lasă, domnule, e bine că încearcă!” sau „Lasă că-i bine şi aşa, ferească Dumnezeu de mai rău!” sunt deja şabloane de limbaj şi abordare, întâlnite la tot pasul, de la discuţiile din barul de cartier, la comentarii publice şi opinii profesionalizate. O indulgenţă păguboasă ţine cetăţeanul român într-o permanentă stare de inferioritate faţă de reprezentanţii autorităţilor.
Cuvântul „indulgenţă” aduce aminte şi de celebrele „indulgenţe papale”, documente cumpărate care îi puneau pe creştini din nou în relaţie amabilă cu Dumnezeu, după ce păcătuiseră cu spor. Parcă seamănă cu politica românească…
Ideea indulgenţei româneşti este să nu fim necăjiţi de faptul că lucrurile merg prost, că se cheltuie din buzunarul nostru des anapoda, că se iau decizii anormale, ci să lăsăm lucrurile să meargă cum merg, cu speranţa umilă că se va întâmpla şi ceva bun. Paradoxal, de pierdut, din indulgenţa noastră, au, în primul rând, chiar autorităţile.
Fără a fi criticate, fără să li se ceară explicaţii pentru fiecare decizie, autorităţile se izolează în dosul unor birouri şi a unor consilieri plictisiţi şi rămân desprinse de realitate, deciziile lor fiind ori proaste, ori fără aplicabilitate, ori destinate celor care roiesc în pupături pe lângă acele birouri. În mod practic, şefii autorităţilor, mai ales locale şi judeţene, ar trebui să fie primii care să iasă în public şi să ceară cetăţeanului să facă ştiute toate bubele din activitatea instituţiilor pe care le conduc. În felul acesta, ar şti cum să facă ceea ce teoriile moderne din politologie numesc „politica în slujba cetăţeanului”. Obişnuinţa mai marilor din administraţia publică de a fi cocoliţi, pupaţi şi lăudaţi şi de cetăţeni şi de consilieri cu coloana vertebrală de cauciuc, nu duce la nimic bun.
Una peste alta, dacă ne dorim, într-adevăr, să fim respectaţi, trebuie să ieşim la tribună şi să spunem tot ce e prost făcut în urbe. La fel, şefii administraţiei ar trebui să-şi scoată capul din nisip şi să coboare din deşertul puterii către zonele locuite. Câştigul va fi al tuturor.
Da, dar în momentul în care „ieși la tribună” și-ți spui păsul, apar „cozile de topor” care te contrează. La noi, „colaboraționiștii” au vegheat tot timpul ca spiritul civic „să moară în fașă”. Românii nu sunt uniți, nu au demnitate și onoare, de aceea se întâmplă tot răul ce-l ce vedem.
@Moțu’… Din nefericire, ceea ce spuneți e adevărat, dar ieșitul la tribună trebuie exersat, altfel chiar dispare orice speranță…