Turneu de juniori D, la Deva
Clubul RealSport Deva a fost desemnat de F.R.F. să organizeze în municipiu Turneul Zonal al Campionatului Naţional al Juniorilor „D”. Competiţia va alinia la start echipele campioane din judeţele Timiş – LPS Banatul Timişoara, Arad – C.S. Atletico Arad, Caraş-Severin – AFCM Reşiţa 2013 şi Hunedoara – C.S. RealSport Deva. Meciurile vor avea loc pe Stadionul „Cetate” din Deva, mâine, miercuri şi joi, de la orele 17.00 şi 18.30. Câştigătoarea Turneului Zonal va participa în perioada 30 mai – 4 iunie la etapa semifinală. Vom reveni cu amănunte.