Ciupitul, o afacere românească
Piaţă. Produs tradiţional. 3 lei perechea, cu pâine şi muştar. Ceri patru perechi, dar nefierţi, să-i mănânci aburind, acasă. Vânzătoarea îţi pune produsul, îţi ia 12 lei, şi îţi spune mulţumesc. Dacă eşti ruşinos, pleci. Dacă ai tupeu, îi spui femeii că lipseşte ceva din pachet: pâinea şi muştarul. Se strâmbă la tine şi ţi le pune la pachet. I-ai distrus psihicul pe ziua respectivă, te priveşte ca pe un duşman, deşi ceri ce ai plătit.
La cartofi, cântarul arată 930 de grame, nu un kilogram, dar vânzătorul împachetează repede şi surâde ascuţit. La alimentară, cumperi ce cumperi, face 14 lei şi 80 de bani. Vânzătoarea îţi dă restul până la 15 şi se face că priveşte în altă parte, dar pune, tristă, până la urmă, şi cei 20 de bani rest, văzând că nu pleci.
Această afacere este „ciupitura românească”. Românească, pentru că, din tot ce am văzut pe unde am umblat, numai noi o practicăm. Afacere, pentru că, la vreo sută de clienţi pe zi, tot te alegi cu un 20-30 de lei, ban tuciuriu. Când laşi tu un bănuţ, mulţumit de felul în care eşti servit, e în regulă, dar când poţi fi în situaţia în care fără ăia 10-20 de bani nu mai ai de-o pită, şi te umileşti aşteptând restul, nu mai e în regulă.
Franţa. Piaţă. Ceri o felie subţire de şuncă. Vânzătorul o împachetează frumos şi îţi mai aruncă în sacoşă un capăt generos de salam şi unul de cârnaţ. La piaţă, iei două kilograme de mere, cântarul arată două kilograme şi 100 de grame, iar vânzătorul îţi mai aruncă un măr în sacoşă, zâmbind.
Germania. Cumperi cafea şi un ştrudel de la benzinărie, plăteşti şi mai ai de luat un 5 eurocenţi rest. Îi laşi acolo, dar nu scapi, fuge vânzătoarea după tine cu moneda, să nu i-o laşi.
Deva, cu ceva vreme în urmă. Vine camion cu ciment pentru renovarea teatrului. Este oprit pe drum de şefii instituţiei în reparaţie şi dirijat către o vilă de pe deal: ce contează un pârdalnic de camion cu materiale! Program european. Politicianul Ghiţă, construieşte, pentru stat, prin firma amantei nevestei, un drum. Parcă ar fi nevoie de doi nepoţi ai lui Ghiţă care să fie angajaţi pentru a alunga furnicile din asfalt; şi, dacă nu sunt furnici, să fie vigilenţi.
Este de înţeles de ce străinul, când vine în România, dacă se interesează atent, află că avem o ţară care rotunjeşte totul.