Fiul lui Miron Cozma, prins băut la volan
Dan Cozma (foto), de 32 de ani, fiul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, s-a ales cu un nou dosar penal, pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru că a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cozma junior a fost prins, duminică seara, pe principalul bulevard din Petroşani, de către poliţiştii rutieri şi după ce i s-a pus „fiola”, s-a constatat că avea o alcoolemie peste limita admisă. A fost dus la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru a i se lua sânge, însă acesta a refuzat. “În data de 2 iunie, 2013, în jurul orei 22:45, a fost depistat în trafic Dan C., de 32 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. 1 Decembrie 1918 din Petroşani, iar în urma testării cu aparatul alcoolscop s-a constatat că avea o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie-Hunedoara. Poliţiştii i-au făcut dosar penal lui Dan Cozma, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru refuzul de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a explicat şeful Poliţiei Rutiere Petroşani, comisarul Petre Mârza.
Contactat telefonic, Miron Cozma a spus că nu ştie ca fiul lui să fi avut probleme cu poliţiştii şi că este vorba de o confuzie. „Eu am vorbit înainte cu comisarul de la Poliţia Rutieră şi mi-a spus că nu e vorba de fiul meu, că nu este nimic. (…) S-a mai făcut o confuzie cu fiul meu, atunci cu evaziunea cu un milion de euro. Procurorii l-au luat, auzi şi tu motivaţie, ca să vadă dacă e tare’n clanţă ca şi mine. Fiul meu nu avea nici o chestie, are o asociaţie familială la Timişoara, unde vinde şi el, vorba bănăţenilor, cârpe aduse din Ungaria”, a declarat Miron Cozma. Dacă se va dovedi că este vinovat, Dan Cozma riscă o amendă penală ori chiar o condamnare.
Aschia nu sare departe de gard, ca si „taticul” lui, acest pui de infractor e si mincinos si las. Sa nu uitam crima lui tata-sau, crima pentru care nu a dat nici o socoteala, este vorba de accidentul mortal din anii 90. Sper ca justitia in Romania a mai evoluat si-l va pedepsi pe acest puroi!