Concursul profesional al serviciilor private și voluntare pentru situații de urgență
Astăzi,vineri, pe stadionul municipiului Deva, a avut loc faza judeţeană, a concursurilor profesionale, rezervată serviciilor private şi voluntare pentru situaţii de urgenţă, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Hunedoara.
La startul competiţiei s-au aliniat două echipe ale serviciilor private pentru situaţii de urgenţă şi două ale serviciilor voluntare din judeţul Hunedoara. Probele din concurs au fost ștafeta de 4 x 100 metri, pista de îndemânare şi viteză, care presupune escaladarea unui gard de 2 metri, parcurgerea în viteză a unei bârne cu 2 furtunuri în mâini, desfăşurarea acestora şi realizarea unui dispozitiv de intervenţie la incendiu, precum şi proba dispozitiv de intervenţie, care implică realizarea unui sistem de stingere racordat la o motopompă.
Locul întâi în competiţia serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă a fost câştigat de echipa din orașul Petrila, în timp ce locul secund a fost ocupat de serviciul din Simeria. Pe locul întâi în concursul serviciilor private s-a clasat echipa societăţii Electrocentrale Deva, în timp ce locul doi a fost ocupat de serviciul privat al societăţii Electrocentrale Paroşeni. (Mircea Crivăț)