UPDATE. Alin Simota, reținut de procurori și propus pentru arestare
Omul de afaceri Alin Simota, consilier local PNL la Petroşani, şi alte trei persoane, membri ai grupării conduse de acesta şi suspectată de infracţiuni cu violenţă, cămătărie, înşelăciune şi şantaj, au fost reţinute, în noaptea de marţi spre miercuri, de procurorii DIICOT Alba Iulia.
Marți, opt persoane învinuite în acest dosar au fost audiate la DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, iar pe numele a patru dintre ele au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. De asemenea, o a cincea persoană a primit interdicţia de a părăsi ţara. Conform reprezentanţilor DIICOT Alba Iulia, printre cei reţinuţi se află şi Alin Simota, considerat liderul grupării infracţionale.
Procurorii DIICOT vor înainta, miercuri, Curţii de Apel Alba Iulia propuneri de arestare preventivă a celor patru persoane reţinute în acest dosar. (Mircea Crivăț)
UPDATE 2. Propuneri de arestare preventivă pentru cinci persoane
Propunerile formulate de procurorii DIICOT Alba Iulia, în dosarul „Simota – Litera”, au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, urmând să fie soluţionate azi, miercuri, începând de la ora 13,00. Pe lângă Alin Simota, procurorii au cerut emiterea unor mandate de arestare preventivă şi pe numele lui Ioan Petru Moldovan, Mihăiţă Mircea Varodi, Florin Muntean şi Gheorghe Bota. Se pare că pentru unul dintre aceştia, anchetatorii cer arestarea în lipsă. (Cristina Ghenea)