Otravă vândută la marginea drumului
În ciuda avertizărilor medicilor, zilnic apar la unităţile de urgenţă din Valea Jiului, noi cazuri de intoxicaţii cu ciuperci. Otrava este vândută atât în pieţe, cât mai ales, la marginea drumului.
Ciupercile s-au făcut din belşug în acest an, iar mulţi săraci văd o modalitate de a face un ban. Pentru că centrele de recoltare încă nu s-au deschis, culegătorii îşi vând marfa la marginea drumului sau la tarabele din pieţe. Toţi spun că ciupercile sunt bune de consumat, însă medicii îi contrazic şi le recomandă localnicilor să nu cumpere decât din locurile verificate de către medicii DSV. Ieri, atât pe centura ocolitoare a Petroşaniului, cât şi pe străduţele din centru ori cartierul Colonie, culegătorii de ciuperci îşi aşteptau cumpărători. „Sunt foarte bune, nu am auzit să se îmbolnăvească cineva. Nu vindem ciuperci otrăvitoare, nu face nimeni aşa ceva. Eu le-am cules dimineaţă şi ştiu că vând doar ce trebuie”, spune o femeie cu două coşuri pline de ciuperci, pe care speră să le vândă celor care trec pe drum. Chiar dacă toţi culegătorii susţin că ştiu foarte bine care ciuperci sunt bune de consum şi care nu, medicii din cadrul UPU Petroşani au avut o adevărată problemă cu pacienţii care le-au cerut ajutorul după ce s-au intoxicat. Numărul cazurilor a fost mai mare decât oricând în acest an, lucru care i-a determinat şi pe inspectorii DSV Hunedoara să ia măsuri. Astfel, toţi vânzătorii de ciuperci nu mai au voie să-şi desfacă marfa la tarabele din piaţă, dacă nu au şi documente care să ateste că ciupercile vin din locuri autorizate, iar specialiştii DSP Hunedoara spun că oamenii îşi pot pierde viaţa. „Atragem atenţia populaţiei asupra riscului la care se expun persoanele care consumă ciuperci culese din mediul natural sau cumpărate de la persoane particulare. Având în vedere că este posibilă o evoluţie gravă, uneori letală a bolii, intoxicaţia cu ciuperci otrăvitoare trebuie considerată o urgenţă medicală majoră, fiind obligatorie apelarea numărului de urgenţă 112 şi prezentarea imediată într-un serviciu medical de urgenţă”, explică, dr. Cecilia Birău, directorul executiv adjunct al DSP Hunedoara.