EvenimentFlash

Traficanţii de droguri vor să fie eliberaţi

03 etnobotanice droguri 4705-97 203 (16)Sorina Popa

Tineri, frumoşi, dar viitorul lor nu sună prea bine. Sunt în puşcărie, fiind cercetaţi într-un dosar privind traficul de droguri. Este vorba despre nouă tineri, opt bărbaţi şi o fată, care de trei luni se află după gratii, după ce au fost prinşi că făceau trafic de droguri.

Au cerut retrimiterea dosarului la Parchet
Ieri, dosarul cu nr. 4705/97/2013, în care sunt implicaţi cei nouă, a avut termen la Tribunalul Hunedoara. În sală, evident, au fost prezente, pe lângă avocaţii membrilor grupului respectiv, rudele lor. Avocaţii acuzaţilor au cerut retrimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, invocând nerespectarea unor drepturi. Judecătoarea însă nu a acceptat asta. Avocaţii şi-au făcut treaba şi şi-au spus pledoariile, dar şi cei nouă tineri au avut ocazia să spună, în final, ce părere au despre acuzaţiile care li se aduc.

De trei luni după gratii
Apărătorii, la unison, au declarat despre clienţii lor că s-au îndreptat în cele trei luni de când se află după gratii, că regretă, cu toţii, faptele săvârşite şi că sigur nu vor mai ajunge într-o sală de tribunal, ca inculpaţi. A fost apoi rândul acuzaţilor să se refere la situaţia în care au ajuns. Cu lacrimi în ochi, care probabil se doreau a impresiona pe judecătoare, spăşiţi, ei s-au jurat că nu vor mai trafica droguri. Tânăra judecată în acest dosar a spus că este studentă şi că doar a asistat la traficul de droguri, ea fiind dintr-o familie de pocăiţi şi nu ar consuma niciodată stupefiante. Altul a spus că are acasă mai multe guri pe care trebuie să le hrănească şi în condiţiile în care se află, nu poate face acest lucru. Un al treilea inculpat a spus că a lucrat până acum într-un restaurant şi vrea să se întoarcă la locul de muncă. Un alt membru al grupului i-a spus judecătoarei că a făcut infarct în puşcărie şi că nu suportă condiţiile de acolo, de aceea, cere să fie judecat în stare de libertate. În concluzie, toate cele nouă persoane au solicitat să fie eliberate şi procesul să meargă mai departe cu ele în stare de libertate. Asta, mai ales că au recunoscut faptele, aşa cum au fost ele prezentate în rechizitoriu. Pronunţarea în dosar se va da în 4 iulie a.c.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura