Stiri

Cu cât s-au majorat ajutoarele sociale

4 cantina sociala GRIGORE MOISIL (3)Începând de ieri, s-au majorat tarifele la gazele naturale cu 8 la sută pentru persoanele fizice şi cu 3 la sută la cele juridice. Asta este vestea proastă. Vestea bună ar fi că, tot de ieri, se majorează salariul minim pe economie de la 750 de lei, la 800 de lei salariul brut.
În acelaşi timp, s-au luat şi  unele măsuri de protecţie socială acordate persoanelor vulnerabile. Astfel, de la 1 iulie a.c., se majorează venitul minim garantat cu 8,5 la sută. Ca urmare, alocaţia pentru susţinerea familiei creşte cu 30 la sută şi, totodată se extinde plaja de acordare de la 370 lei, la 530 lei/membru de familie. Nivelul lunar al venitului minim garantat şi al cuantumului alocaţiei pentru susţinerea familiei se raportează la indicatorul social de referinţă (ISR). Spre exemplu, venitul minim garantat va creşte, de la 125 de lei, cât este acum, la  136 lei pentru o persoană singură şi de la 225 de lei, la 244 lei, pentru familiile formate din două persoane. (A. Iovănesc)

One thought on “Cu cât s-au majorat ajutoarele sociale

  • Cine beneficiaza de alocatia pentru sustinerea familiei si ce conditii trebuie sa indeplinesca sa primeasca acesti bani ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura