FlashSportUltima Ora

Singura româncă, participantă la Red Bull Romaniacs, este hunedoreancă

319182_131621256943244_1388453669_n

Sorina Sandu (foto), singura femeie din România, care va lua startul, astăzi, marţi, în cel mai dificil raliu hard enduro din lume, Red Bull Romanics, ajuns la a zecea ediţie, la Sibiu, este din Petroșani. Ea a mărturisit cu o zi înainte de Prolog, că se simte pregătită să-i înfrunte pe ceilalţi aproape 370 de motociclişti, din care 20 sunt cei mai tari rideri din lume.

Este la a treia participare, dar prima oară single
 Prezentă pentru a treia oară la Red Bull Romanics de la Sibiu, Sorina Sandu a decis în acest an să ia startul la clasa Hobby Single, cu speranţa că va termina cu bine cursa. “Am fost de două ori la echipe, acum e prima dată când sunt la Hobby Single. Am emoţii, dar sper că totul o să fie bine. E greu, în comparaţie cu băieţii, pentru că ei au mai multă forţă, dar prin tehnică recuperez. (…) Sper ca totul să decurgă cum trebuie. Aştept să termin cu bine, este foarte greu să câştigi printre atâţia băieţi, dar important este să vii, să te simţi bine, să te bucuri, să faci ceea ce îţi place”, a declarat  într-o conferinţă de presă, singura româncă de la Red Bull Romanics.

Face enduro de opt ani, după gimnastică și schi
       Aceasta face enduro de opt ani de zile, după ce a fost iniţiată în acest sport dur, chiar de tatăl ei, Sorin Sandu, actualul director al Exploatării Miniere Lupeni. Sorina sorina sanduSandu a ales hard enduro, după ce s-a lăsat de gimnastică şi schi. Pentru competiţia de la Sibiu, românca s-a antrenat un an de zile, săptămânal, atât acasă, la Petroşani, cât şi la clubul din Bucureşti. “E sportul care îmi dă cele mai multe satisfacţii. Am făcut şi gimnastică şi schi, dar enduro a rămas preferatul meu”, a declarat Sorina Sandu.

În competiţia de la Sibiu s-au înscris trei fete, din care românca Sorina Sandu este cea mai mică, având 22 de ani. Alături de ea mai concurează la clasa Hobby Single, austriaca Veronika Dallhammer și germanca Ulla Gorber.  Un punct interesant al show-ului va fi evoluţia celor trei fete care se luptă pentru titlul neoficial de regină a Carpaţilor.sorina sandu (3)

La start, 370 de concurenți, din 40 de țări

La Sibiu vor lua startul marţi 370 de rideri, din 40 de ţări, de pe toate continentele. Dotat cu 15 obstacole, din care nouă în premieră, Prologul de astăzi de la Sibiu, Romaniacs a devenit cunoscut peste tot în lume după ce obstacolele sorina sandu (2)create de Andy Fazekas au fost adoptate în competiţii de enduroindoor sau de endurocross, multe dintre ele regăsindu-se în prezent în Campionatul american de Endurocross. Pentru ediţia aniversară s-a recreat zona de wall-ride, unde concurenţii merg practic pe o înşiruire de obstacole de forma unor evantaie şi testează legile fizicii. Cu alte cuvinte, dacă nu accelerezi cât trebuie, rişti să cazi de pe aceste evantaie, iar distanţa până la sol este chiar şi de 15 metri. Pentru construcţia Prologului din acest an s-au folosit 60 metri cubi de lemn, 70 de tone de buşteni, 30 de tone de piatră, 6 containere şi 10 rădăcini groase, cu diametru de aproape un metru.  De remarcat este faptul că Prologul de pe Bulevardul Corneliu Coposu, din Sibiu, este cea mai spectaculoasă şi mai mediatizată etapă a raliului de hard enduro, fiind prezentat şi cunoscut în peste 100 de ţări tocmai pentru unicitatea sa, fiind singurul eveniment de hard enduro din lume care se desfăşoară în centrul unui oraş.

Cei mai tari rideri din lume prezenți la Sibiu

Până să ajungă însă la Prologul de astăzi, marţi, de la ora 17:30, toţi concurenţii, inclusiv cei 17 rideri români, vor trebui să treacă de sesiunile de calificări. Prologul contează pentru desemnarea ordinii de start în prima zi din munţi, care se va desfășura mâine, miercuri, 3 iulie, însă în finală ajung doar primii 49 de rideri de la fiecare categorie, celorlalţi luându-li-se în considerare timpul din calificări.   Subliniem că la clasa Pro, concursul de la Prolog se anunţă incendiar, în finală fiind aşteptaţi să ajungă riderii cei mai tari din lume, cum sunt Graham Jarvis (Marea Britanie) Chris Birch (Noua Zeelandă) Jonny Walker (Marea Britanie), Wade Young (17 ani, Africa de Sud) sau Ivan Cervantes (Spania, multiplu campion mondial de enduro clasic). (Mircea Crivăț)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura