Douã medalii şi trei promisiuni pe tatami
Generaţia tânără a secţiei de judo a CNS CSS „Cetate” Deva s-a descurcat onorabil la Campionatele Naţionale U13 (sub 13 ani) derulate la finalul săptămânii, la Arad. Alexandru Novacovici şi Bryan Boar au cucerit medaliile de bronz, iar alţi trei sportivi s-au clasat pe locul cinci, ratând astfel la mustaţă medaliile.
Învinşi doar de campioni
Ambii sportivi pregătiţi de Dan Gârbovan (foto), care au reuşit să urce pe podiumul de premiere, au câştigat toate meciurile disputate cu excepţia celui cu viitorul campion naţional. Alexandru Novacovici (ctg. 30 kg) i-a învins pe Mihai Băloi (CSM Piteşti) şi Robert Andronache (CSS Oneşti), dar a cedat în semifinale în faţa lui Alexandru Jenariu (Şoimii Sibiu), cel care a cucerit medalia de aur. În partida pentru ocuparea locului trei, sportivul devean s-a impus în faţa lui Răzvan Mărginean, de la CSS Alba Iulia.
La categoria 55 kilograme, Bryan Boar s-a întâlnit cu viitorul campion, Ricardo Stoica (LPS Focşani), în sferturile de finală, după ce trecuse de Tudor Glăvan (LPS Oradea). Eliminarea l-a obligat să lupte în recalificări, unde l-a învins pe Vlad Tăpală (LPS Timişoara), astfel că şi-a câştigat dreptul să se dueleze pentru medalia de bronz cu… coechipierul său David Ionuţi. În lupta dintre cei doi deveni, Boar s-a impus la limită, iar Ionuţi a fost obligat să se mulţumească doar cu locul cinci.
Tot pe locul cinci s-au mai clasat Eduard Patcu (ctg. 55 kg) şi Alexandra Avram (ctg. 26 kg), în vreme ce Lucian Coman (ctg. 42 kg) şi Vlad Sîrbu (ctg. 46 kg) s-a situat pe poziţia a şaptea. „Ne-am atins obiectivul şi la această ultimă competiţie a primei părţi a anului, iar acum, ne vom bucura de vacanţă până în luna august”, a afirmat antrenorul Dan Gârbovan. Competiţia s-a desfăşurat la Arad, la finalul săptămânii trecute şi a aliniat la start peste 350 de sportivi şi sportive de la cluburile din ţară.