Gri închis de Deva
Nici albă, nici neagră n-a fost ziua de miercuri, zi în care au debutat, în Deva, prin suprapunere neinspirată, două evenimente deosebite: Festivalul de folclor „Carpatica” şi Opera Nights (dacă-i spui, româneşte, „Nopţi de operă”, te faci de minune, nu-i aşa?). Cu siguranţă, ambele evenimente sunt deosebite. Mă voi opri, totuşi, doar la festivalul de folclor, interesul special fiind acela că e vorba de copii talentaţi, a căror muncă ar trebui susţinută cu dragoste.
Aşadar, trupe folclorice de pe la noi, dar şi din Franţa, Serbia şi Bulgaria, după un tur vesel prin oraş, şi-au început spectacolul pe scena de lângă primărie. O minunăţie, aceşti copii talentaţi, iar prestaţia lor a fost emoţionantă! Asta-i albă.
Pe partea neagră, am obosit deja să repet: fraţilor, de ce nu folosiţi profesionişti, mai ales când avem oaspeţi de peste hotare? Debutul festivalului a adus discursuri şi texte de prezentare care s-au dorit traduse în engleză şi franceză. Mi-am amintit, astfel, că românii grăiesc o engleză numai a lor şi o franceză asemenea, chiar dacă nu dau cu barda-n gramatici, că noi nu folosim translatori de profesie, chiar dacă ne facem de minune: din discursuri, străinii au înţeles, în toate cazurile, că e de bine, iar spectacolul propriu-zis a fost părăsit de prezentarea în limba franceză, chiar dacă era singura limbă maternă a uneia din delegaţii, engleza folosindu-le bulgarilor şi sârbilor cum foloseşte tirbuşonul la acceleratoarele de particule.
Apoi, mulţimea de dansatori nu a avut nici unde să se aşeze, în orele lungi de aşteptare, nici toalete dedicate, altele decât cele dibuite prin baruri. Drept pentru care micuţii francezi s-au întins direct pe caldarâm, rupţi de oboseală. Sunt convins că nu era nici o cheltuială dacă era rugată o unitate militară să vină la eveniment şi să ajute cu câteva corturi şi băncuţe.
Dar cel mai grav mi s-a părut faptul că, la spectacol, au participat, în afară de rudele dansatorilor şi organizatori, doar vreo zece – douăzeci de deveni. Ruşinos! Când a venit nenea acela care cântă cântece de puşcărie, în argou bucureştean, piaţa era neîncăpătoare şi luminată de un rânjet uriaş, dar când vin copii de mare talent, cântând şi dansând din sufletul lor, devenii se scarpină în moalele televizorului sau în vârful crâşmei. Bravos, naţiune!