Comunitate

Mai trebuie bani pentru alimentarea cu apă

4 Padurean Ovidiu Iosif  primar dobra  (3)Ca peste tot, şi în comuna Dobra există probleme, din cauză că nu sunt bani suficienţi sau că nu s-au plătit proiectele pe fonduri europene.
Astfel, aici alimentarea cu apă este realizată în proporţie de 80 la sută, în localităţile Stânceşti şi Stânceşti-Ohaba şi Răduleşti, iar canalizarea, în satul Lăpuşnic. „Sunt montate două bazine, unul în Stânceşti şi altul în Stânceşti-Ohaba. Mai avem de montat pompele aferente. Staţia de epurare de legătură se află în satul Dobra. Programul a fost demarat prin anul 2009 şi au mai rămas circa 700.000 de lei alocaţi pentru restul lucrărilor. Constructorul va continua execuţia, dar dacă primeşte şi banii. Vom încerca să ne înţelegem cu acesta, ca să finalizeze şi apoi să-i achităm factura”, spune Ovidiu Pădurean (foto), primarul comunei Dobra. (M.Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura