Cu elicopterul pe cel mai mare lac glaciar din ţară
Lipsă de respect fără margini din partea unui om de afaceri, care s-a gândit să se relaxeze în vârf de munte, însă nu ca orice muritor de rând.
Astfel, acesta s-a urcat în elicopter şi a aterizat în inima Retezatului, pe cel mai mare lac glaciar din ţară, respectiv lacul Bucura. Din informaţiile noastre, omul de afaceri este hunedorean şi ar exista şi o probă video care să dovedească afirmaţiile turiştilor. De parcă n-ar fi fost de ajuns, afaceristul şi-a adus şi câţiva amici pentru o micuţă partidă de pescuit la păstrăv. Totul s-a întâmplat la începutul lunii, însă cum zona este extrem de izolată şi comunicaţiile pot fi făcute doar prin radio, turiştii care au fost martori la incident n-au avut cum să sesizeze autorităţile. „A venit cu elicopterul până pe malul Bucurei, a aterizat şi a făcut un circ de parcă era lacul lui, moştenit din străbuni. Cineva a filmat tot circul acesta”, spune sub protecţia anonimatului unul dintre martori. Pentru că este rezervaţie a biosferei, în Parcul Naţional Retezat este strict interzis accesul cu mijloace motorizate. Cu atât mai mult survolul la joasă înălţime sau aterizarea în aria protejată. (M.Gânju)
dati numele si nu va speriati, exista lei, sa se aplice . amenda sau puscaria e demna pentru acest neom!