Mihai Leu, în dublu rol la „Raliul Aradului”
Hunedoreanul Mihai Leu (foto) îşi va dubla atribuţiile de organizator al Raliului Aradului cu revenirea la volanul unei maşini de raliu, el urmând să „alerge” în afara concursului, alături de alte VIP-uri, după mai mulţi ani de absenţă din competiţii.
Cursă cu pretenţii europene
Ajuns la cea de-a cincea ediţie, „Raliul Aradului”, care contează ca a VI-a etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, se va desfăşura în perioada 23-25 august, organizatorii susţinând că din 2015, competiţia ar putea fi inclusă ca etapă în Campionatul European de Raliuri. Potrivit lui Mihai Leu, deţinător al licenţei de organizare a întrecerii, ediţia din acest an a „Raliului Aradului” va fi organizată conform cerinţelor Campionatului European de Raliuri (ERC), urmând a se desfăşura pe drumuri de pământ, forestiere şi comunale, lungimea totală a traseului fiind de cca. 150 kilometri. „Raliul Aradului, competiţie care din acest an ar putea deveni etapă a Campionatului Balcanic, candidează pentru includerea sa, din 2015, ca etapă în Campionatul European de profil. În România, doar Raliul Sibiului este etapă în ERC, dar are în spate o vechime de peste 30 de ani. Politica noastră, de a ne îndrepta cu paşi mici spre performanţe majore, a ajuns într-o fază superioară, iar acum, nu mai putem da înapoi”, a declarat ieri, la Arad, Mihai Leu.
Va concura în afara întrecerii
După ce anul trecut la Raliul Aradului a participat şi primarul municipiului de pe Mureş, Gheorghe Falcă, el alergând în afara concursului, de data asta, şi Mihai Leu va face la fel. Campion naţional la raliuri în anul 2003, pilotul hunedorean va reveni la volanul unei maşini de raliu, după mai mulţi ani de absenţă din competiţii. Mihai Leu a precizat că îşi doreşte o renaştere a „Raliului Hunedoarei”, dar că aceasta nu depinde doar de el. „Îmi face plăcere să fiu la volanul unei maşini de cursă în cadrul unei competiţii oficiale, chiar dacă voi concura în afara clasamentului. Voi închiria o maşină la momentul respectiv, aşa că nu pot preciza acum cu ce maşină voi participa. Mi-aş dori să fac şi acasă ceea ce fac la Arad, dar o renaştere a Raliului Hunedoarei nu depinde doar de mine. Trebuie să fie anumiţi oameni cu influenţă care să-mi propună şi să mă sprijine pentru un astfel de proiect”, a precizat Mihai Leu.
Competiţie bine cotată
Organizatorii susţin că la Raliul Aradului ediţia 2013, care are un coeficient de 1,5, vor participa majoritatea piloţilor din Campionatul Naţional de Raliuri. Vor participa de asemenea, piloţi din ERC, cel mai valoros dintre cei care şi-au anunţat prezenţa fiind vicecampionul european Francois Delecourt, din Franţa. Chiar dacă mai sunt destule zile până la start, organizatorii au stabilit deja programul ediţiei 2013 a Raliului Aradului. Acesta va avea 11 probe speciale, din care cele mai spectaculoase se vor desfăşura la Conop şi la Bârzava şi două probe super-speciale, care se vor derula la Cartodromul Las Vegas, din municipiul Arad. Prezentarea oficială a echipajelor participante va avea loc în seara zilei de 23 august, pe platoul din faţa Primăriei municipiului Arad, startul efectiv urmând a se da sâmbătă, 24 august, la ora 7.00, de pe Tancodromul din Lipova. Festivitatea de premiere va avea loc duminică, începând cu ora 16.00, pe platoul din faţa Primăriei municipiului Arad.
Raliul Aradului 2013 va fi organizat de Clubul Sportiv AMC Racing, împreună cu Primăria municipiului Arad şi Consiliul Judeţean Arad. (C. Marinuţ)